Un fost președinte european suferă de DEPRESIE și a devenit ALCOOLIC

Publicat: 10 10. 2014, 07:15

„Ianukovici a devenit alcoolic. În prezent, el se află la vila sa din Soci ( în sud-vestul Rusiei) și bea alcool în continuu”, a relatat Gordon în cadrul unei emisiul a postului ucrainean Kanal 24.

„Știu sigur că în perioada când se afla la Moscova, el a fost vizitat de Serghei Borisovici Ivanov, șeful Administrației prezidențiale de la Kremlin. Ianukovici l-a întâmpinat pe Ivanov fiind beat și îmbrăcat într-un halat. Fostul lider ucrainean a început să dea ordine oficialului rus. Ulterior, Ivanov i-a cerut lui Putin să nu-l mai trimită la Ianukovici, deoarece acesta se simte în Rusia ca acasă”, a adăugat jurnalistul ucrainean.

Potrivit lui Gordon, „Ianukovici suferă de o depresie severă, deoareca a înțeles, probabil, că a comis greșeli grave în istoria Ucrainei”.

Jurnalistul ucrainean a subliniat că acesta este o informație credibilă, însă refuzat să dezvăluie identitatea surselor sale.

Potrivit unui oficial de la Kiev, fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici și alți doi foști oficiali ucraineni au obținut cetățenia rusă.

Anunțul intervine în condițiile în care Kievul a deschis anchete penale împotriva celor trei foști oficiali, acuzați de uciderea manifestanților neînarmați la protestele care au avut loc la Kiev în februarie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze anunțul oficialului ucrainean.

Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro