Un important oraș maya a fost descoperit în Mexic

Publicat: 21 06. 2013, 00:10
Actualizat: 31 07. 2014, 14:07

Un important oraș maya, al cărui apogeu a fost atins în perioada 600 e.n. – 900 e.n., a fost descoperit în estul Mexicului de o echipă internațională de arheologici, a anunțat Institutul Național de Antropologie (INAH) din această țară, informează AFP.

Acest oraș, care se întinde pe 22 de hectare în statul mexican Campeche, a rămas ascuns în junglă timp de multe secole, înainte de a fi descoperit, în urmă cu două săptămâni, de o echipă de arheologi care l-au denumit Chactun – „Piatra roșie” sau „Piatra mare” în limba maya -, a anunțat INAH într-un comunicat.

Misiunea echipei de arheologi a fost finanțată de National Geographic Society din Statele Unite, de compania austriacă Villas și de cea slovenă Ars Longa.

„Este vorba cu adevărat de unul dintre cele mai mari situri din regiunea Pământurilor joase centrale” ale civilizației maya, afirmă Ivan Sprajc, arhelog la Centrul de Cercetări Științifice al Academiei de Științe și Arte din Slovenia, coordonatorul expediției.

Ivan Å prajc spune că descoperirea a fost posibilă grație unor fotografii aeriene realizate cu ajutorul tehnicii stereoscopiei. „Am găsit numeroase dovezi ale unor vestigii arhitecturale”, a adăugat el.

„Sunt stele și altare – dintre care unele au păstrat până astăzi porțiuni de stuc – care reflectă splendoarea acelui oraș”, contemporan cu alte orașe maya precum Calakmul, Becan și El Palmar, se afirmă în comunicatul emis de INAH.

Totodată, situl include numeroase construcții de tip piramidal, înalte de până la 23 de metri, ca și terenuri pentru jocul de pelotă, piețe, monumente sculptate și zone pentru locuit.

Situl Chactun este unul dintre cele 80 de situri detectate cu ajutorul Proiectului de recunoaștere arheologică din sud-estul Mexicului, lansat în anul 1996.