Un liceean spaniol și-a atacat colegii, la întâmplare, cu un cuțit. Un elev care practică Judo l-a pus la pământ

Publicat: 28 01. 2017, 15:43
Actualizat: 28 01. 2017, 17:40

Atacatorul a dat buzna în clasă cu un cuțit în mână și a început să-i atace pe cei care-i ieșeau în cale.

Cinci dintre elevi au fost răniți, înainte să fie oprit chiar de colegul său de bancă, un elev care practică Judo.

Tinerii atacați au scăpat cu răni ușoare, în timp ce o profesoară și alți 5 elevi au suferit atacuri de panică. Agresorul a fost prins, iar școala a fost evacuată.

Atacatorul este un elev strălucit și introvertit, dar se crede că suferea bullying din partea colegilor pentru notele sale bune.

A fost dus la spital pentru un examen psihiatric și va răspunde pentru faptele sale în fața procuraturii pentru minori, potrivit TVR.