Un medic, scanadalizat de condițiile în care a fost nevoit să o trateze pe asistenta spaniolă bolnavă de Ebola

Publicat: 09 10. 2014, 16:11
Actualizat: 28 09. 2018, 13:14

„Mânecile erau prea scurte pentru mine tot timpul”, iar o parte a încheieturii era goală, scrie doctorul Juan Manuel Parra, un medic la serviciul de urgență în vârstă de 41 de ani, care a fost plasat sub observație miercuri seara.

În acest raport publicat de El Mundo și El Pais, el povestește cum s-a ocupat timp de aproape 16 ore de asistentă, care s-a contaminat în timp ce îngrijea un preot spaniol infectat cu Ebola și repatriat, decedat la 25 septembrie.

Potrivit acestuia, când asistenta a sosit dimineața la spitalul din orașul Alcorcon, în apropiere de Madrid, ea a fost plasată într-o boxă separată de restul pacienților, deoarece a informat imediat că se temea că a fost contaminată.

Atunci când și-a început el tura, în jurul orei 8.00, femeia prezenta deja primele simptome: erupții cutanate pe piept și abdomen, dureri musculare și tuse, scrie medicul.

Numai el și infirmierele intrau în salon, cu salopete de protecție de bază: o bluză impermeabilă, mănuși duble, cagulă și mască chirurgicală.

După câteva ore, starea de sănătate a Teresei Romero s-a deteriorat brutal. Dar doctorul a aflat din presă rezultatul testului, pozitiv pentru Ebola. Abia în jurul orei 17.00 i-a fost confirmat dintr-o sursă oficială „posibilitatea” ca femeia să fie purtătoarea virusului Ebola. El utilizează atunci un echipament „cu un nivel mai bun de protecție, furnizat de spital”.

Dar „mânecile erau prea scurte”, scrie doctorul, în condițiile în care pacienta deja prezenta „diaree, vomă, dureri musculare și febră de până la 38 de grade”.

În pofida stării sale, asistenta încerca să îi protejeze pe cei care o îngrijeau. Începând cu ora 18.00, doctorul Juan Manuel Parra cere transferul la spitalul La Paz-Carlos III din Madrid, unde lucrează femeia și unde au fost internați în august și septembrie cei doi misionari decedați din cauza virusului Ebola.

El descrie o stare „instabilă, cu un risc ridicat de complicații și necesitatea unei atenții permanente”. Totuși, potrivit medicului, ambulanța a sosit abia la miezul nopții pentru a o transporta pe Teresa Romero.