Un mort și 16 răniți după ce o mașină a intrat cu viteză în mulțime la parada Pride din Berlin
O persoană a murit și cel puțin alte 16 au fost rănite, dintre care mai multe se află în stare critică, după ce o mașină a intrat în mulțime la un eveniment Pride din Berlin, relatează BBC.
Petrecăreții sărbătoreau finalul festivităților de Ziua Christopher Street în fața Porții Brandenburg, care dă spre marele parc din centrul Berlinului, când a avut loc incidentul, în jurul orei locale 22:00. Martorii locali au declarat că o dubă a intrat cu mare viteză în plin în mulțimea de oameni, după care s-a oprit într-un copac.
În urma acestui incident, atacatorul a fugit pe jos de la fața locului. Poliția a anunțat că a identificat un suspect de sex masculin care este „cunoscut poliției și este asociat cu mediul islamist”. Deși profilul suspectului indică cercuri extremiste islamice, purtătorii de cuvânt ai poliției au menționat că, la acest moment, nu există detalii certe privind motivația din spatele atacului.
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat într-un comunicat că „se va asigura că acest act oribil este investigat și pedepsit pe deplin”.
Sâmbătă, mulțimi uriașe au participat la marșul Pride prin oraș, cel mai mare dintr-o serie de evenimente din Germania care celebrează drepturile comunității LGBT. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Christopher Street, care comemorează prima revoltă cunoscută în rândul comunității LGBT din New York City, în 1969, la Stonewall Inn, situat pe Christopher Street.Orașul aștepta de obicei până la un milion de oameni la eveniment, care include spectacole muzicale, o paradă și discursuri politice.