Un nou caz „Csibi Barna”. Un primar a spânzurat manechine reprezentând lideri israelieni

Publicat: 06 08. 2014, 09:47
Actualizat: 08 04. 2019, 20:08

Mihaly Zoltan Orosz, primarul localității Erpatak, a fost filmat în timp ce ordona spânzurarea unor manechine reprezentându-i pe premierul israelian Benjamin Netanyahu și fostul președinte Shimon Peres, în semn de protest față de conflictul din Fâșia Gaza.

„Conducerea Israelului este în serviciul Antihristului”, a afirmat Mihaly Orosz, care poate fi auzit într-o înregistrare video difuzată pe Internet.

„Guvernul Ungariei trebuie să acționeze acum pentru a stopa aceste acte extrem de periculoase”, a cerut marți ambasadorului Israelului la Budapesta, Ilan Mor, într-un comunicat.

„Sunt convins că o anchetă în acest caz va începe cât mai curând posibil”, a adăugat el.

Ministrul ungar de Externe a condamnat acest incident, denunțând într-un comunicat, luni, utilizarea conflictului de către primar pentru a „incita la ură”.

Primar al localității Erpatak din 2005, Orosz nu este membru al Jobbik, dar este apropiat de acest partid de extremă dreapta, a treia forță politică în Ungaria și cunoscut pentru discursul său rasist, antisemit și antiromi.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro