Un olandez a plecat în Siria să lupte contra Statului Islamic. Când s-a întors acasă, a aflat că riscă ani grei de închisoare

Publicat: 17 01. 2016, 14:42

Bărbatul în vârstă de 47 de ani, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost arestat miercuri în orașul estic Arnhem și a fost prezentat vineri în față unui judecător din Rotterdam, fiind eliberat temporar, scrie Guardian.

„Bărbatul este un fost soldat al cărui caz a fost prezentat pe larg în presă și pe Facebook anul trecut din cauza implicării sale în luptele împotriva Statului Islamic”, se arată într-un comunicat de presă al procuraturii olandeze.

 „Legea olandeză – cu excepția unor circumstanțe excepționale precum legitima apărare – nu le dă cetățenilor săi dreptul de a folosi forța și în special forța mortală. Astfel încât uciderea unui luptător (al Statului Islamic – n.r.) ar putea însemna trimitere în judecată pentru omor”, se mai arată în comunicatul de presă.

 Presa olandeză scrie că numele bărbatului ar fi Jitse Akse și că acesta ar fi părăsit Siria la începutul lui 2015.

 „Când vezi ce au făcut… omorând un membru ISIS probabil că am salvat zeci de vieți”, a declarat bărbatul pentru un ziar local.

 Procuratura olandeză arată că există o diferență majoră între cei care călătoresc în Siria pe cont propriu pentru a lupta împotriva Statului Islamic și armata olandeză, care antrenează luptători și efectuează misiuni de bombardament în Irakul învecinat.