Un petrolier grec a fost capturat de pirați în Marea Arabiei

Publicat: 11 05. 2012, 13:30
Actualizat: 11 05. 2012, 18:34

Un petrolier grec a fost capturat de pirați în Marea Arabiei, a anunțat vineri armatorul navei, relatează AFP.

„În jurul orei 11.15 GMT (14.15, ora României), pe data de 10 mai 2012, petrolierul companiei Dynacom Tankers Managements Ltd. a fost capturat de către pirați, conform informațiilor noastre, în timp ce se afla în Marea Arabiei”, a declarat compania cu sediul la Atena.

Smyrni, care navighează sub pavilon liberian, transportă 135.000 de tone de țiței, a precizat compania, menționând că „toate autoritățile competente” au fost alertate.

„Nu mai avem nici un contact cu nava din momentul în care pirații au urcat la bord”, a adăugat Dynacom.

Ruta maritimă din largul Somaliei este considerată ca fiind cea mai periculoasă din lume. În 2011, au avut loc 230 de atacuri ale piraților în această zonă.

Uniunea Europeană, NATO și Statele Unite luptă încă din 2008 împotriva pirateriei din regiune, folosind nave de război pentru a încerca să protejeze vapoarele aflate în tranzit pe această rută.