Un polițist american a spus că a fost nevoit să ucidă un suspect, dar o înregistrare video arată cum îi trage victimei câteva focuri de avertisment în spate

Publicat: 08 04. 2015, 09:18
Actualizat: 08 04. 2015, 10:46

This browser does not support the video element.

În urma incidentului, care a avut loc sâmbătă în orașul North Charleston, ofițerul Michael Slager, în vârstă de 33 de ani, a insistat că l-a împușcat pe Walter Scott, în vârstă de 50 de ani, pentru că se temea pentru viața sa. Polițistul a declarat că bărbatul l-a dezarmat, luându-i pistolul paralizant în timpul unui control de rutină în trafic.

Însă o înregistrare video care a fost pusă la dispoziția ziarului The New York Times (NYT) și altor publicații, arată că ofițerul l-a împușcat pe bărbat de mai multe ori în spate, în timp ce acesta fugea. NYT a numărat opt împușcături.

Ofițerul apare apoi în imagini părând să ridice un obiect mic din iarbă, mergând către bărbatul care zăcea la pământ și aruncând obiectul lângă el.

Acuzațiile au fost formulate după luni de controverse și demontrații pe plan local în cazuri din Ferguson, Missouri, New York City și alte locuri în care ofițeri alb de poliție nu au fost acuzați de morțile unor suspecți de culoare.

Poliția federală (FBI) și Departamentul Justiției au anunțat anchete asupra incidentului din South Carolina, scrie NYT.

„Când te-nșeli, te-nșeli”, a declarat marți primarul din North Charleston Keith Summey într-o conferință de presă. „Iar dacă iei o decizie proastă, nu-mi pasă dacă ai insignă (de polițist) sau ești doar un cetățean de pe stradă. N-ai decât să trăiești (consecințele) acelei decizii”, a subliniat el.

Familia victimei a stat de vorbă cu presa.

„Noi dorim doar să se facă dreptate și ca adevărul să iasă la iveală, astfel încât fratele meu să se poată odihni în pace”, a declarat Anthony Scott, fratele mai mare al victimei pentru ziarul local The Post and Courier.