Un tren german nu a fost lăsat să intre în Elveția pentru o întârziere de 13 minute. În România, întârzierile CFR ajung și la ore întregi. Ce s-a întâmplat cu pasagerii

Publicat: 29 10. 2026, 09:28
Foto: Unsplash - imagine cu rol ilustrativ

Precizia elvețiană nu se referă doar la ceasuri. Pasagerii unui tren Deutsche Bahn, care circula de la Stuttgart la Zürich, au simțit-o pe pielea lor. Garnitura de tren a fost oprită la granița cu Elveția din cauza unei întârzieri de 13 minute în baza unei reguli stricte aplicate de căile ferate elvețiene.

Dacă în România suntem obișnuiți cu întârzierile CFR care, nu de puține ori, ajung și la ore întregi, în Elveția, o întârziere de numai 13 minute a fost suficientă pentru ca un tren german să nu mai poată continua călătoria până la Zürich. Garnitura Deutsche Bahn Intercity 187, care plecase din Stuttgart, a fost oprită la Schaffhausen, unde pasagerii au fost nevoiți să coboare și să își continue drumul cu un alt tren, potrivit Nau.ch.

Călătoria începuse cu un anunț obișnuit, „Bine ați venit la bord”, însă, după numai câteva secunde, pasagerii au fost informați că trenul nu va mai ajunge la destinația programată.

„Nu avem voie să intrăm”, le-a transmis însoțitorul de bord, explicând că garnitura nu poate continua traseul spre Zürich.

Foto: Unsplash – imagine cu rol ilustrativ

Motivul nu a fost o defecțiune tehnică, ci respectarea orarului feroviar elvețian. Dacă trenul german ar fi continuat călătoria cu întârzierea acumulată, ar fi putut perturba circulația altor garnituri din Elveția.

O pasageră care se afla într-o deplasare de afaceri a filmat momentul și a publicat înregistrarea pe Instagram, însoțită de un comentariu ironic.

„Elvețienii sunt măcar consecvenți…”, a scris femeia.

Elveția acceptă întârzieri de maximum șase minute pentru trenurile germane

Pe ruta Stuttgart–Zürich, autoritățile feroviare elvețiene aplică o regulă prin care trenurile Deutsche Bahn care acumulează o întârziere estimată de peste șase minute la Schaffhausen nu își mai continuă traseul până la destinația finală. În asemenea situații, Căile Ferate Elvețiene (SBB) pun la dispoziția pasagerilor un tren propriu, care preia călătorii și îi transportă mai departe spre Zürich.

Garnitura germană își încheie cursa la Schaffhausen, pentru a nu afecta programul celorlalte trenuri care circulă pe rețeaua elvețiană.

Regula a fost confirmată de Sabrina Schellenberg, purtătoarea de cuvânt a SBB, care nu a precizat însă numărul total al trenurilor germane oprite până acum în baza acestei proceduri. Măsurile au fost introduse după numeroase nemulțumiri provocate de întârzierile trenurilor care sosesc din Germania.

În septembrie 2025, autoritățile din Schaffhausen i-au transmis o scrisoare directorului SBB, Vincent Ducrot, în care avertizau că situația devenise inacceptabilă. Din decembrie 2025, unul din două trenuri care pleacă din Stuttgart își încheie călătoria la Singen, localitate germană situată în apropierea frontierei elvețiene. Pasagerii trebuie să schimbe acolo garnitura pentru a ajunge la Zürich.

O procedură asemănătoare este aplicată și la Basel. Din aprilie 2025, trenurile Deutsche Bahn care vin din Hamburg și Dortmund se opresc în acest oraș, iar transportul pe teritoriul Elveției este asigurat de garnituri SBB.

Diferențe uriașe de punctualitate între trenurile din Germania și Elveția

Problemele legate de întârzierile trenurilor germane sunt reflectate și în statisticile privind transportul feroviar internațional.

Potrivit datelor publicate de Süddeutsche Zeitung, în primele trei luni ale anului 2024, aproximativ 11% dintre trenurile de pe ruta München–Zürich nu au ajuns la destinația finală. Pe traseul Freiburg–Basel, proporția a depășit 12%, ceea ce a determinat autoritățile elvețiene să adopte măsuri pentru protejarea orarului intern.

Diferențele dintre cele două sisteme feroviare sunt vizibile și în modul de calcul al punctualității.

În Elveția, aproape 94% dintre trenuri au ajuns la timp în 2025, în condițiile în care o întârziere de cel puțin trei minute este deja luată în calcul în statisticile oficiale. În Germania, situația este diferită. În septembrie 2026, numai aproximativ jumătate dintre trenurile de lung parcurs au respectat programul, deși Deutsche Bahn consideră punctual un tren care întârzie cu mai puțin de șase minute.

Potrivit reprezentanților SBB, măsurile aplicate trenurilor care sosesc din Germania au contribuit la îmbunătățirea punctualității curselor către Zürich. După introducerea noilor reguli, peste 80% dintre trenuri ajung la timp în orașul elvețian, o creștere de aproximativ 20 de puncte procentuale față de perioada anterioară.

Până în februarie 2026, trenul elvețian de rezervă pregătit la Schaffhausen fusese utilizat de aproximativ 100 de ori pentru preluarea pasagerilor din garniturile germane întârziate. Regulile vor rămâne în vigoare cel puțin până în decembrie 2026. Între timp, Deutsche Bahn și SBB încearcă să îmbunătățească fiabilitatea legăturii feroviare directe dintre Stuttgart și Zürich.