Unde dai și unde crapă. SUA încearcă să pună „frână” Chinei, dar războaiele lui Trump stimulează exporturile de petrol ale Rusiei

Intervențiile SUA din Iran și Venezuela sunt în conformitate cu strategia lui Donald Trump de a pune „frână” Chinei, dar – paradoxal – consolidează și poziția Rusiei lui Vladimir Putin.

Războiul lansat împotriva Iranului de Statele Unite și Israel escaladează rapid, iar modul în care se vor desfășura evenimentele este greu de prezis la momentul actual. Dar este sigur deja că unul dintre principalii perdanți ai acestor ostilități va fi China.

• În 2025, aproximativ o cincime din importurile de petrol ale Chinei au provenit din Iran și Venezuela – care s-a trezit recent și ea la capătul unei intervenții americane.
• Acum, aceste aprovizionări sunt compromise, iar principalul beneficiar este Rusia lui Putin, care este pregătită să crească exporturile de petrol către China.

„Nu există statistici oficiale privind dependența Chinei de petrolul iranian și venezuelean, deoarece majoritatea livrărilor au fost efectuate clandestin, din cauza sancțiunilor occidentale. Cu toate acestea, estimări indirecte indică faptul că cele două țări au reprezentat aproximativ 17-18% din importurile totale de petrol ale Chinei la sfârșitul anului 2025”, punctează Mikhail Korostikov într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace.

O infrastructură complexă pentru eludarea sancțiunilor

Din cauza acelorași sancțiuni, atât Venezuela, cât și Iranul au furnizat Chinei petrol la un preț semnificativ redus. Modelul de afaceri al multor rafinării chineze independente din sudul țării a fost construit pe rafinarea acestui țiței greu și relativ ieftin.

Pentru a păstra aceste fluxuri, a fost construită o infrastructură complexă pentru eludarea sancțiunilor, de la utilizarea unei „flote din umbră” la transferuri de marfă de la o navă la alta, în apele internaționale, și legalizarea ulterioară a acestei încărcături prin porturi din Malaezia, Emiratele Arabe Unite și Oman.

„Acum, aprovizionarea cu petrol a Iranului ar putea avea aceeași soartă pe care a avut-o aprovizionarea cu petrol a Venezuelei în ultimele două luni.

• În 2025, exporturile totale de petrol ale Venezuelei s-au ridicat la aproximativ 0,9 milioane de barili pe zi, dintre care peste 80% au mers către China.
• O parte semnificativă din aceasta a fost utilizată pentru a achita datoria Venezuelei față de China.
• Principalii cumpărători au fost micile rafinării chineze obișnuite să manipuleze țiței greu, cu conținut ridicat de sulf și ieftin.

De la intervenția SUA de la începutul anului, care a dus la capturarea președintelui venezuelean Nicolas Maduro de către forțele americane, noile transporturi aproape s-au oprit, iar încărcăturile chinezești sunt fie returnate, fie deviate.

Washingtonul susține că toate exporturile venezuelene trebuie acum să treacă «pe canale legale» și revinde o parte din petrolul venezuelean pe care l-a achiziționat – inclusiv către China.

Rafinăriile independente chineze se pregătesc să treacă la petrol greu iranian, rusesc și canadian în al doilea trimestru. Dar acum, că viitorul aprovizionărilor iraniene este, de asemenea, incert, acest lucru va deveni mai dificil”, explică Mikhail Korostikov.

„O oprire completă a exporturilor iraniene și venezuelene nu va duce la o criză imediată în China”

Chiar și o oprire completă a exporturilor iraniene și venezuelene nu va duce la o criză imediată în China, dar va torpila modelul de prețuri pe care sunt construite segmente întregi ale economiei chineze, cum ar fi rafinăriile mici menționate anterior, care reprezintă aproximativ un sfert din totalul rafinării petrolului chinezesc.

China poate înlocui volumele pierdute prin creșterea importurilor din Arabia Saudită, Irak, Rusia, Brazilia și Statele Unite, dar acestea vor fi mai scumpe și adesea mai puțin convenabile din punct de vedere al calității.

Asta va însemna automat o reducere a marjelor, prețuri interne mai mari și competitivitate redusă a exporturilor mari consumatoare de energie, mai scrie Mikhail Korostikov, specialist în sinologie, știința care studiază limba, istoria, cultura, literatura și civilizația chineză.

„Există, de asemenea, unele pierderi mai puțin vizibile imediat sub forma investițiilor pe termen lung ale Chinei în cele două țări.

• Volumul total al împrumuturilor și investițiilor chineze în Venezuela este estimat la 50-60 de miliarde de dolari, din care aproximativ 10-15 miliarde de dolari sunt împrumuturi garantate cu aprovizionarea cu petrol.
• Aceasta înseamnă că o proporție semnificativă din petrolul pe care Beijingul conta pentru rambursarea datoriei nu va ajunge acum în China sau va fi revândut cu implicarea SUA.
• Cifrele corespunzătoare pentru Iran sunt semnificativ mai mici. Investițiile chineze în Iran între 2005 și 2025 s-au ridicat la doar 4,7 miliarde de dolari.

Principalul obstacol în calea investițiilor suplimentare îl reprezintă sancțiunile occidentale: companiile chineze nu vor să își asume acest risc.

Și mai rău, în loc să protejeze împotriva intervenției SUA, investițiile chineze cresc de fapt probabilitatea intervenției, având în vedere ambiția nedisimulată a actualei administrații americane de a controla China”, continuă Mikhail Korostikov.

„Rusia a fost cea care, până în 2025, a devenit liderul incontestabil al importurilor de petrol chinezesc”

Dintre cei mai importanți zece furnizori de petrol ai Chinei, doi au fost eliminați, iar alți cinci (Arabia Saudită, Oman, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Malaezia) sunt aliați apropiați ai SUA.

Ceilalți trei sunt Rusia, Irak și Brazilia. Trump caută o scuză pentru a avea o confruntare cu Brazilia, dar ponderea sa în importurile chinezești este mică: în jur de 4-5%.

„Irakul a furnizat aproximativ 10% din importurile totale de petrol ale Chinei în ultimii ani.

• Până în 2023, investițiile chineze în Irak au ajuns la 34 de miliarde de dolari, dintre care aproape 90% au fost în sectorul energetic.
• În 2025, companiile chineze dețineau 7,3% din acțiunile proiectelor de petrol și gaze licențiate ale Irakului, comparativ cu 1,8% deținute de companiile americane.

Având în vedere că Statele Unite au menținut o influență puternică asupra sferei de securitate a Irakului de la invazia din 2003, Trump ar putea argumenta cu ușurință că mii de soldați americani au murit «eliberând Irakul de tirania lui Saddam Hussein», ar putea acuza Bagdadul de „nerecunoscător” și ar putea lansa o campanie de presiune cerându-i să-și reconsidere cooperarea cu Beijingul.

Cu toate acestea, Rusia a fost cea care, până în 2025, a devenit liderul incontestabil al importurilor de petrol chinezesc, reprezentând 17,5%.

• În consecință, Moscova se impune ca unul dintre principalii beneficiari ai intervențiilor lui Trump în Venezuela și Iran.
• Ar putea redirecționa o parte din exporturile sale de petrol din India către China, reducând astfel simultan presiunea americană asupra New Delhi și sprijinind Beijingul.

Această redistribuire a început deja în urma scăderii aprovizionării cu Venezuela și este probabil să se accelereze acum”, consideră Mikhail Korostikov.

„China se confruntă cu o provocare tot mai mare”

Intervențiile lui Trump oferă Moscovei oportunitatea de a reafirma argumentul cheie din spatele apropierii ruso-chineze: rutele maritime pentru furnizarea de resurse către China ar putea fi întrerupte în orice moment de către Statele Unite, astfel încât singura opțiune fiabilă sunt conductele și drumurile din Rusia.

„Proiectul conductei de gaze Power of Siberia 2, care a fost în sfârșit convenit la nivel politic în septembrie 2025, ar putea fi accelerat.

De asemenea, este posibil ca alte inițiative de infrastructură să beneficieze acum de o atenție sporită, cum ar fi un program comun între Căile Ferate Ruse și Căile Ferate Mongole, care ar crește capacitatea anuală de transport a coridorului prin Mongolia la 50 de milioane de tone până în 2030.

Dacă administrația Trump intenționează cu adevărat să-i îndepărteze pe partenerii cheie ai Chinei unul câte unul, atunci fiecare astfel de victorie asupra unui furnizor de resurse pentru China va consolida poziția Rusiei, deoarece este capabilă să furnizeze cantități comerciale din practic orice resursă.

În vremuri mai puțin turbulente, Beijingul își putea permite să-și diversifice aprovizionările.

Dar China se confruntă cu o provocare tot mai mare și există din ce în ce mai multe stimulente pentru a alege cea mai sigură opțiune, respectiv Rusia.

Rusia nu numai că posedă rezerve abundente dintr-o gamă largă de resurse, dar este capabilă și să garanteze stabilitatea aprovizionării prin geografia și umbrela sa nucleară”, încheie Mikhail Korostikov analiza publicată de Carnegie Endowment for International Peace.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Femeile din armata rusă. Câți bani primește o deținută pentru a lupta un an pe frontul din Ucraina. Oficial, în „Rusia ideală” a lui Putin, serviciul militar creează doar „bărbați adevărați”
• Prăbușirea Republicii Islamice Iran ar fi un eșec strategic pentru Rusia lui Putin? Avertisment: „Moscova nu mai are nevoie de ajutorul Teheranului pentru a continua războiul din Ucraina”
• Portavionul american USS Gerald R. Ford a intrat în „operațiuni de luptă active” împotriva Iranului. CENTCOM: „Forțele americane s-au apărat cu succes împotriva a sute de atacuri cu rachete și drone iraniene”
• Rusia livrează arme Iranului, dar sunt ca o picătură de apă dulce într-un ocean. „Kremlinul nu are nicio intenție de a salva Teheranul de atacurile lansate de SUA și Israel”
• Culisele operațiunii „Răgetul Leului”, cea mai mare misiune de luptă aeriană din istoria Israelului. „A fost fracturată capacitatea Iranului de a contracara acțiunile ulterioare”