Ursula von der Leyen a încheiat „mama tuturor acordurilor“ cu India. Ce presupune și când va intra în vigoare. Taxele la autovehicule, reduse la 10%
India și Uniunea Europeană au finalizat un acord comercial istoric, a declarat, marți, premierul indian Narendra Modi, relatează Reuters. După aproape două decenii de negocieri, acordul va deschide calea pentru India să-și deschidă „piața vastă și protejată“, către comerțul liber cu UE, cel mai mare partener comercial al său.
„Ieri, a fost semnat un acord important între Uniunea Europeană și India”, a declarat Modi. „Oamenii din întreaga lume numesc acest acord mama tuturor acordurilor. Acordul va aduce oportunități majore pentru cei 1,4 miliarde de locuitori ai Indiei și pentru milioane de oameni din Europa”, a afirmat premierul.
El a adăugat că acordul reprezintă 25% din PIB-ul global și o treime din comerțul mondial.
La rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis, marți: „Europa și India au făcut istorie astăzi. Am încheiat mama tuturor acordurilor.Am creat o zonă de liber schimb pentru două miliarde de oameni, de care ambele părți vor beneficia. Acesta este doar începutul. Vom consolida și mai mult relația noastră strategică.“
Comerțul dintre India și UE s-a ridicat la 136,5 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat în martie 2025. Acordul vine la câteva zile după ce UE a semnat un pact crucial cu blocul sud-american Mercosur.
Potrivit Reuters, seria de acorduri subliniază eforturile globale ale țărilor de a se proteja împotriva Statelor Unite, în contextul în care inițiativa președintelui Donald Trump de a prelua Groenlanda și amenințările cu tarife vamale asupra națiunilor europene pun la încercare alianțele de lungă durată dintre națiunile occidentale.
Semnarea oficială a acordului India-UE va avea loc după o verificare juridică care se preconizează că va dura cinci-șase luni, a declarat un oficial al guvernului indian. „Ne așteptăm ca acordul să fie implementat în termen de un an”, a adăugat oficialul.
Comisia Europeană a anunțat că acordul va elimina tarifele pentru majoritatea exporturilor de produse chimice, mașini și echipamente electrice, precum și pentru aeronave și nave spațiale, în urma unor reduceri treptate.
În mod semnificativ, taxele vamale pentru autovehicule, care în prezent ajung până la 110%, ar fi reduse la 10% în cadrul unei cote de 250.000 de vehicule. Aceasta este de șase ori mai mare decât cota de 37.000 de unități acordată de India Regatului Unit într-un acord semnat în iulie anul trecut, a raportat Bloomberg, preluat de BBC.
Bruxellesul a declarat că acordul va sprijini fluxurile de investiții, va îmbunătăți accesul la piețele europene și va aprofunda integrarea lanțului de aprovizionare.
Delhi a declarat că aproape toate exporturile sale vor beneficia de „acces preferențial” în UE, iar produsele textile, pielea, produsele marine, artizanale, pietrele prețioase și bijuteriile vor beneficia de o reducere sau eliminare a tarifelor.
Delhi și Bruxelles au convenit, de asemenea, asupra unui cadru de mobilitate care ușurează restricțiile pentru profesioniști în ceea ce privește călătoriile între India și UE pe termen scurt.
„Acesta este cel mai mare acord de liber schimb al Indiei”, a declarat Modi. „Va facilita accesul fermierilor și întreprinderilor mici din India la piețele europene. De asemenea, va stimula sectoarele de producție și servicii. Va stimula parteneriatele inovatoare.”
Potrivit oficialilor europeni, exporturile de bunuri ale UE către India se preconizează că se vor dubla până în 2032.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: