Victoria Nuland, după înjurătura la adresa UE: „Nu voi comenta o conversație diplomatică privată”

Publicat: 07 02. 2014, 17:00
Actualizat: 07 02. 2014, 18:09

Victoria Nuland a refuzat vineri să comenteze pe tema afirmațiilor injurioase pe care le-a făcut la adresa rolului Uniunii Europene (UE) în criza din Ucraina, subliniind că este vorba despre o „conversație diplomatică privată”, înregistrată în mod „impresionant”, relatează AFP.

„Nu voi comenta o conversație diplomatică privată”, a declarat adjuncta secretarului de Stat American John Kerry într-o conferință de presă la Kiev.

„Este de un profesionalism impresionant. Calitatea audio este foarte bună”, a continuat ea, în contextul în care Statele Unite au afirmat deja că suspectează Rusia în privința acestei interceptări și difuzării ei pe YouTube.

Întrebată despre acuzațiile cu privire la un „șantaj” american exercitat asupra Ucrainei, formulate împotriva sa de către un consilier al președintelui rus Vladimir Putin, Serghei Glaziev, Nuland a răspuns că este vorba despre o „fantezie pură” și a ironizat talentul de „scriitor de science-fiction” al oficialului rus.

Politica Statelor Unite este „absolut transparentă”, a adăugat ea, în contextul în care comentariile pe care le-a făcut în privat și care arată ce părere are despre poziția europeană i-au atras o replică din partea cancelarului german Angela Merkel, care le-a catalogat, iritată, ca fiind „inacceptabile”.

Rezumându-și vizita de două zile la Kiev, Nuland a declarat că a pledat pe lângă toți interlocutorii, de la președintele Viktor Ianukovici și până la liderii opoziției, pentru crearea unui „centru politic moderat”, în vederea creării unui „guvern tehnocrat” sau unui „Guvern de uniune națională”.

Un asemenea guvern, a continuat ea, ar putea să „readucă Ucraina la o economie sănătoasă, cu ajutorul Fondului Monetar Internațional, la Europa și la alegeri libere și oneste”.

„Prima problemă de rezolvat este reducerea tensiunii din stradă”, a continuat diplomata. „Nu ecistă loc pentru violențe”, a adăugat ea.

Întrebată în legătură cu un eventual ajutor financiar internațional, ea a răspuns că această asistență ar trebui să fie „substanțială”, dar depinde de reformele care urmează să fie implementate.

„Nimeni nu va oferi vreo susținere economică – Statele Unite, FMI sau Europa – unei Ucraine care nu efectuează reforme”, a insistat ea.