Videoclipul prin care Coreea de Nord sfidează SUA – VIDEO

Publicat: 04 04. 2013, 09:09
Actualizat: 04 04. 2013, 16:33

Coreea de Nord, care urmează să efectueze un test nuclear considerat iminent, a postat pe YouTube un videoclip în care apare un oraș ce seamănă cu New York-ul, distrus de flăcări, în urma a ceea ce pare să fie un atac cu rachete, relatează AFP.

Imaginile au fost postate sâmbătă, de pe site-ul oficial al Coreei de Nord, Uriminzokkiri, care difuzează propaganda regimului comunist.

Acest videoclip de aproximativ trei minute reprezintă visul unui tânăr coreean, care își imaginează o rachetă care zboară în jurul planetei, o rachetă similară celei lansate în decembrie de către Phenian.

Camera se focalizează asupra mai multe țări survolate, printre care și o Coree reunită, iar apoi asupra unui oraș american, cu zgârie-nori distruși de bombe și foc. Coloana sonoră este o versiune a melodiei „We are the world”, o piesă înregistrată în 1985 de către muzicieni celebri americani pentru a oferi un ajutor Africii.

„Undeva în Statele Unite, nori negri de fum se ridică spre cer”, anunță legenda. „Cuibul cruzimii se pare că este victima unui incendiu pe care însuși l-a început”, continuă aceasta.

Filmul se încheie cu imaginea tânărului care dă asigurări că visul său „va deveni realitate într-o zi”.

Phenianul a anunțat că va proceda la un nou test nuclear, ca răspuns la o extindere a sancțiunilor ONU, a treia după cele din 2006 și 2009, fără să precizeze un calendar. Experții apreciază că testul este iminent.