Viktor Orban acuză Statele Unite de amestec în afacerile interne ale unor țări din Europa Centrală

Publicat: 24 12. 2014, 09:48

„Statele Unite nu se limitează să intervină, ci acționează în mod activ în viața politică a unor țări din Europa Centrală”, a declarat Orban, marți seara, într-o intervenție pentru postul public M1. „Am intrat într-o eră nouă”, a spus el.

Un climat de război rece se instalează între Statele Unite și Rusia din cauza conflictului din Ucraina, a adăugat premierul ungar, apreciind că țara sa (membră a Uniunii Europene și NATO) nu ar trebui să fie implicată în așa ceva.

„Ei vor să ne implice într-un conflict în care nu avem nimic de câștigat”, a insistat el.

La mijlocul lui octombrie, Washingtonul a declarat indezirabili pe teritoriul american șase oficiali de rang înalt ungari, din cauza unor suspiciuni de corupție.

„Orice persoană care cugetă știe că acuzațiile de corupție nu sunt decât un pretext”, a declarat Orban. „Statele Unite vor influență”, a apreciat el.

Președintele Barack Obama a menționat în septembrie Ungaria printre țările care reprimă societatea civilă.

La începutul lui decembrie, fostul candidat republican la Casa Albă John McCain a declarat despre Viktor Orban că este un „dictator neofascist”. „Independența Ungariei este atacată”, a reacționat Orban pentru radioul public.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro