Virusul Ebola ar putea fi transmis de către bolnavi și după vindecare

Publicat: 06 05. 2015, 15:01

This browser does not support the video element.

Potrivit LiveScience.com, recomandarea de utilizare a prezervativului este făcută pentru a evita transmiterea virusului Ebola, până ce cercetătorii vor ști mai multe despre supraviețuirea acestuia în lichidul seminal, după apariția unor informații despre o femeie din Liberia care s-ar fi îmbolnăvit de Ebola după ce a întreținut relații sexuale cu un bărbat care a supraviețuit maladiei.

Femeia care a fost diagnosticată cu Ebola la mijlocul lunii martie nu a avut niciun fel de contacte cu persoane care prezentau simptomele maladiei Ebola și nu a călătorit în regiuni în care există focare ale acestei boli. Cu o săptămână înainte de apariția simptomelor, femeia a avut relații sexuale neprotejate cu un bărbat care a supraviețuit acestei boli.

Deși bărbatul fusese vindecat de Ebola în urmă cu șase luni, în octombrie 2014, o mostră de spermă prelevată de la el la finalul lunii martie a acestui an a fost analizată și s-a descoperit prezența de material genetic provenit de la virusul Ebola. Mai mult, când cercetătorii au verificat o parte a secvenței genetice a virusului Ebola descoperit în sperma bărbatului, acest segment genetic era identic cu cel descoperit în cazul virusului Ebola cu care fusese infectată femeia, potrivit unei relatări referitoare la acest caz.

Specialiștii nu pot spune cu siguranță că femeia s-a îmbolnăvit de Ebola în urma contactului sexual, dar informațiile pe care le au până în prezent sugerează că acest lucru este posibil, potrivit experților citați de LiveScience.

Un singur alt caz de îmbolnăvire de Ebola în urma unui contact sexual a mai fost raportat în trecut, în timpul epidemiei de Ebola din 1995, din Republica Democrată Congo, dar nici acel caz nu a oferit suficient de multe informații care să poată duce la concluzii clare.

Specialiștii știau că virusul Ebola poate supraviețui mai multe luni în spermă și au emis anterior recomandări ca supraviețuitorii de Ebola să se abțină de la a întreține relații sexuale sau măcar să folosească prezervativul pentru cel puțin trei luni de la vindecare.

Cazul despre care se discută în prezent vorbește însă despre transmiterea virusului Ebola la cinci luni după ce bărbatul a fost declarat sănătos și la circa 200 de zile de la apariția primelor simptome de Ebola în cazul său.

„Pentru a preveni transmiterea virusului Ebola, contactul cu sperma bărbaților care au supraviețuit maladiei trebuie evitat”, au precizat cercetătorii într-un raport publicat pe 1 mai în revista Morbidity and Mortality Weekly Report.”Dacă bărbații care au supraviețuit maladiei întrețin relații sexuale (orale, vaginale sau anale), trebuie să utilizeze în mod regulat și corect prezervativul, până ce se vor afla mai multe detalii despre această situație”, au mai precizat experții.

O serie de studii suplimentare sunt în curs de organizare pentru a afla cât timp rămâne virusul Ebola în lichidele corporale ale supraviețuitorilor, pentru a înțelege mai bine riscul de răspândire a Ebola prin intermediul relațiilor sexuale, potrivit cercetătorilor.

În cazul în care Ebola se transmite pe cale sexuală, nu există informații despre rata sa de răspândire. Supraviețuitorul implicat în cazul expus a întreținut relații sexuale cu o altă femeie, în lunile februarie și martie, dar această persoană nu a contractat boala.