Vladimir Putin acuză forțele ucrainene că bombardează zona unde s-a prăbușit avionul MH17

Publicat: 10 11. 2014, 14:37

Nu rebelii proruși, ci „partea adversă bombardează constant această zonă, ceea ce împiedică (experții internaționali-n.r.) să lucreze la locul prăbușirii”, a declarat Putin, citat de agenția de presă rusă RIA Novosti, în cursul unei întrevederi la Beijing cu premierul malaysian Najib Razak.

El a salutat faptul că „specialiștii malaysieni au primit în final autorizație să participe deplin la ancheta” asupra catastrofei aviatice, care s-a soldat cu 298 de morți în estul Ucrainei.

„Sunt sigur că specialiștii (malaysieni) vor avea o contribuție indispensabilă” la această anchetă, a precizat Putin.

Președintele rus a transmis de asemenea „sincere condoleanțe apropiaților victimelor și întregului popor al Malaysiei”.

Avionul de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă la 17 iulie în Ucraina, în timp ce survola o zonă controlată de rebeli.

La scurt timp după catastrofă, Statele Unite și Kievul au afirmat că aparatul, care efectua o cursă între Amsterdam și Kuala Lumpur, a fost distrus de o rachetă de tip Buk furnizată rebelilor de Rusia. Moscova a dezmințit și a acuzat la rândul său forțele ucrainene că sunt responsabile de această tragedie.