Washingtonul a ajuns la un acord COMERCIAL cu Manila/ Trump a redus tarifele la 19%, în schimbul accesului liber al SUA pe piața din Filipine
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că a ajuns la un acord comercial cu omologul său filipinez, Ferdinand Marcos Jr., care prevede reducerea tarifelor pentru bunurile din Filipine, fără plătirea taxelor pe import.
Trump a anunțat, de asemenea, că SUA și Filipine vor efectua exerciții militare comune. Acest anunț apare într-un moment în care cele două state încearcă să își garanteze securitatea și relațiile comerciale, în contextul tensiunilor din regiunea Indo-Pacifică.
Guvernul lui Marcos a anunțat, înainte de întâlnire dintre cei doi, că este pregătit să nu impună nicio taxă pe unele bunuri americane, pentru a încheia un acord cu Donald Trump. Ambasada filipineză nu a răspuns solicitării de a comenta situația.
Vizita de trei zile a lui Marcos la Washington arată importanța alianței dintre cei doi parteneri comerciali, în contextul în care Beijingul își intensifică prezența în Marea Chinei de Sud.
Washingtonul vede Beijingul drept cel mai mare adversar al său, Administrația Trump aplicând o serie de taxe comerciale împotriva Chinei, conform agenției de presă The Associated Press.
Trump salută acordul comercial cu Filipine
Trump a dezvăluit pe platforma de socializare Truth Social că SUA va impune tarife de 19% pe bunurile filipineze, reducându-le de la 20%. În schimb, acesta a cerut ca Filipine să aibă o piață deschisă și SUA să nu fie supusă la plata unor taxe.
Marcos a declarat că reducerea taxelor la 19% este o „realizare semnificativ”. Liderul filipinez a afirmat că ia în considerare opțiunea de a avea o piață deschisă, fără taxe pentru automobilele americane, dar a evidențiat că acordul urmează să fie discutat în detaliu.
Trump a subliniat că vizita lui Marcos a fost „minunată” și a avut o „mare onoare” să găzduiască „un foarte bun și dur negociator”.
Foto: Profimedia
Recomandarea autorului:
Donald Trump anunță un NOU ACORD comercial cu Japonia. „E, poate, cel mai mare acord din istorie”