Zece preoți catolici spanioli, acuzați de abuzuri sexuale asupra copiilor, au fost eliberați pe cauțiune

Publicat: 28 01. 2015, 19:23

Preoții au fost suspendați din Arhiepiscopia Granadei și au ajuns în arestul poliției în noiembrie 2014, scrie ibtimes.com. Suspecții, care ar putea sta după gratii până la 20 de ani, dacă vor fi găsiți vinovați, au fost eliberați pe cauțiune și așteaptă procesul.

Una dintre victimele acestora, care are acum 24 de ani, a lucrat ca băiat de altar, în perioada în care susține că a fost abuzat sexual. Ulterior, în august 2014, acesta i-a scris Papei, care i-a recomandat să se adreseze episcopiei Granadei. Suveranul Pontif l-a sunat pe episcop și i-a ordonat să demareze o anchetă internă.

În aprilie 2014, Papa Francisc a promis că nu va tolera sub nicio formă abuzurile sexuale asupra copiilor, săvârșite de clerici și s-a angajat să combată „lepra” pedofiliei, care afectează biserica, „cu toată severitatea”. Vaticanul a fost criticat anul trecut pentru încercarea de mușamalizare a unor abuzuri sexuale, după ce bisericile catolice din mai multe țări au fost zguduite de scandaluri.

Papa Francisc a condamnat Biserica Catolică pentru complicitatea în vederea ascunderii abuzurilor comise de clerici și a cerut iertare în numele liderilor bisericii, care nu au reușit să „răspundă adecvat” în fața situației.