Ai grijă ce publici pe Facebook, deoarece te poate costa un job mai bun. La ce se uită angajatorii români pe rețelele de socializare

Publicat: 30 04. 2014, 17:30
Actualizat: 10 01. 2020, 22:01

Cercetarea arată că 5 din 10 specialiști în recrutare verifică profilul de Facebook al potențialilor candidați în primele faze ale selecției, de cele mai multe ori indiferent de poziția pentru care recrutează, iar pentru 8 din 10 specialiștii aspectul profilelor de Facebook și LinkedIn joacă rolul unei cărți de vizită a candidatului

„84% dintre specialiștii în recrutare iau în considerare ce tip de informații împărtășesc candidații, ce comentează și ce fotografii aleg să publice. De asemenea, criticile la adresa foștilor angajatori nu sunt neglijate, un sfert dintre recrutori sunt atenți la acest aspect, putând astfel descalifica candidații încă din prima fază de recrutare pe acest criteriu, conform celor declarate de 26,7% dintre specialiștii în HR”, potrivit unui comunicat remis Gândul.

Conform studiului, peste 40% dintre reprezentații de resurse umane accesează profilele de pe rețelele sociale non-profesionale (ex. Facebook, Twitter etc.) indiferent de poziția pentru care recrutează, în timp ce doar 20% dintre aceștia verifică rețelele sociale doar pentru pozițiile de middle și top management.

Motorul de căutare Google este utilizat de 70% dintre angajatori abia în faza finală a procesului de selecție, după ce a avut loc intervievarea potențialilor candidați. Doar 30% dintre specialiștii în HR verifică ce apare pe Google referitor la un candidat înainte de a-l chema la interviu.