Cum arată motivarea eliberării lui Călin Georgescu, răsturnată de judecătorii Curții de Apel prin arestarea preventivă. Judecătorul a văzut toate faptele, dar nu a simțit măsura preventivă
Gândul a intrat în posesia tuturor motivelor ce au stat la baza eliberării inițiale a fostului candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, de către Tribunalul București, după ce anterior a dezvăluit doar o parte dintre acestea.
Din lecturarea acestora, reiese că magistratul Vlad Andriescu a dat dreptate procurorilor DIICOT în ceea ce privește probele aduse de aceștia, a văzut indiciile faptelor ce sunt cercetate, doar că a opinat în sensul aplicării celei mai blânde măsuri preventive.
Prezentăm în continuare lista completă a motivelor invocate de magistratul de la Tribunalul București pentru care acesta a stabilit că Ionel Rusen și Călin Georgescu ar trebui cercetați în stare de libertate.
Este de menționat că, marți, Curtea de Apel București a întors la 180 de grade decizia acestuia, indicând gravitatea sporită a faptelor celor doi, limitele mari de pedeapsă ale celor două fapte cercetate în cazul lor, indiciile clare dar și probele anchetatorilor DIICOT precum și necesitatea de a fi dat un exemplu de intervenție fermă a organelor judiciare.
Partea juridică
„Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, susținerile inculpaților, ale apărătorilor acestora și ale reprezentantului Ministerului Public, formulate la acest termen de judecată, judecătorul de drepturi și libertăți reține că propunerea Parchetului de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații Călin Georgescu și Ionel Rusen nu este fondată sub aspectul măsurii preventive propuse și urmează a fi respinsă – doar sub acest aspect – pentru următoarele motive și precizări:
Potrivit Codului de procedură penală, condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive sunt reglementate de cele două alineate ale art. 223 C.p.p.
Situația premisă a ambelor alineate este ca din probe să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune.
În continuare, alineatul 1 prevede o serie de 4 cazuri în care se poate lua această măsură a arestării preventive, iar alineatul 2 circumscrie sfera infracțiunilor despre care se presupune în mod rezonabil a fi fost săvârșite doar la număr anumit de infracțiuni – expres și limitativ prevăzute – stabilind în plus și condiția ca să se constate că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În fine, necesitatea luării măsurii arestării preventive trebuie să fie analizată și prin prisma scopului și a condițiilor generale de aplicare a măsurilor preventive, astfel cum sunt ele definite de art. 2o2 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 C.p.p.
Prin raportare la aceste texte de lege judecătorul de drepturi și libertăți notează că în sarcina inculpaților Georgescu și Rusen s-a reținut de către Parchet săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 și 3 C.p., respectiv de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 C.p. raportat la art. 256/1 C.p. și art. 35 alin.1 C.p.(două acte materiale)”, își începe motivarea judecătorul Andriescu.
Sub aspect formal…
„Sub aspect factual, reținem că presupusele fapte constau în aceea că în cursul lunii septembrie 2021, Călin Georgescu împreună cu Ionel Rusen și Massimiliano Arena ar fi constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat, în special pe teritoriul României, până la data de 18.10.2023, data la care a încetat acțiunea de menținere în eroare a persoanei vătămate Leu Răzvan, în vederea comiterii unor infracțiuni de înșelăciune, potrivit rolurilor asumate, prin inducerea și menținerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanțări de la instituții financiare bancare din străinătate, având drept scop obținerea de către membrii grupului infracțional organizat a unor foloase patrimoniale injuste, constând în garanțiile bănești depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective (prima faptă imputată inculpaților).
De asemenea, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza mun. București și a mun. Câmpulung Muscel din județul Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, Londra, la care au participat cei trei și Ion Negoescu, în realizarea scopului grupului infracțional organizat, membrii grupului infracțional organizat l-au indus în eroare pe numitul Răzvan Leu, în calitate de reprezentant al SC REAL CONCRETE LAND SRL, prin prezentarea ca adevărate a unor împrejurări mincinoase, respectiv că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu instituția financiar bancară WEALTH BANK despre care au susținut că funcționează pe teritoriul Marii Britanii, însă aceasta avea sediul în insulele Comore, în cadrul căreia Ionel Rusen și Arena au susținut că au funcții de conducere, sub condiția depunerii unei garanții, astfel l-au determinat pe Leu să transfere sumele de 2.500 de euro și de 1.000.000 euro la datele de 22 și 28.12.2021, din contul societății comerciale administrate de acesta în contul …., ce aparținea de fapt MIGOM BANK Ltd cu sediul în Commonwealth of Dominica, deschis la banca Incore Bank AG din Elveția, în scopul obținerii pentru membrii grupului infracțional organizat a acestei sume de bani.
Ulterior, prin prezentarea ca adevărată a unei împrejurări mincinoase, respectiv că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, sub condiția depunerii unei garanții suplimentare, l-au determinat pe Leu să transfere suma de 100.000 euro la data de 20.1.2022, din contul societății comerciale administrate de acesta în contul…, ce aparținea de fapt MIGOM BANK Ltd cu sediul în Commonwealth of Dominica, deschis la banca Incore Bank AG din Elveția, în scopul obținerii pentru membrii grupului infracțional organizat a acestei sume de bani (cea de-a doua faptă imputată inculpaților)”, scrie magistratul în continuare.
De acord cu DIICOT
„Or, în raport de mijloacele de probă aflate la dosar, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că, la acest moment, rezultă o suspiciune rezonabilă că inculpații Georgescu și Rusen ar fi acționat de maniera descrisă mai sus, că ar fi acționat în mod coordonat cel puțin cu o altă persoană – numitul Arena Massimiliano – și că ar fi reușit astfel inducerea și menținerea în eroare a persoanei vătămate Leu Răzvan, obținînd de la acesta sumele de bani menționate mai sus, sume de bani care ar fi fost plătite de persoana vătămată cu titlu de garanție în vederea obținerii unor linii de credit, dar care nu au fost ulterior concretizate, iar banii transferați de partea vătămată au ajuns într-un cont deschis la o altă bancă decît cea care îi fusese menționată acestuia.
Pentru a ajunge la această concluzie ne referim la amplul material probator administrat în cauză și prezentat în mod detaliat de către Parchet în referatul înaintat instanței, referat care a fost prezentat – pe scurt – și în considerentele de mai sus.
Astfel, observăm că declarațiile persoanei vătămate se coroborează cu cele ale martorului Negoescu, acesta din urmă cunoscîndu-l pe Leu Răzvan Liviu de 10 – 12 ani (potrivit propriilor sale declarații).
Martorul a mai arătat că l-a cunoscut pe inculpatul Georgescu în anul 2010, iar pe inculpatul Rusen l-a cunoscut prin intermediul acestuia din urmă. De asemenea, martorul arată că inculpatul Rusen a fost prezentat lui și persoanei vătămate de către inculpat ca fiind o persoană bine relaționată internațional și că ar putea să îl ajute pe Leu Răzvan Liviu în dezvoltarea afacerii sale, prin obținerea unui credit internațional.
Martorul Negoescu a fost prezent la întâlnirile care au avut loc la Câmpulung Muscel unde, potrivit afirmațiilor sale, locuiau atît martorul cît și inculpatul Georgescu, întîlniri la care au participat pe lîngă cei doi și persoana vătămată și inculpatul Rusen. Martorul a avut astfel posibilitatea să cunoască personal împrejurarea că inculpatul Rusen i-a propus persoanei vătămate Leu să obțină un credit internațional pentru a finanța o afacere în Dubai, spunînd că are prieteni în lumea bancară din străinătate și că poate facilita o linie de credit pentru finanțarea unei rafinării ori să achiziționeze lingouri de aur în Dubai.
Martorul a cunoscut și împrejurarea că inculpatul Rusen a precizat că pentru obținerea creditului trebuie transferată o sumă de bani (1.000.000 euro) într-un cont la o unitate bancară din Elveția sau din Anglia, precizând totodată că este vorba de o bancă ce își desfășoară activitatea în mediul online.
Inculpatul Rusen a făcut referire și la Massimiliano Arena, ca fiind cel care deține unitatea bancară ce își desfășoară activitatea în mediul online. Afirmațiile inculpatului Rusen din cadrul acestor discuții au fost confirmate și de către inculpatul Georgescu, care a arătat că astfel de linii de credit sunt uzuale în statele europene.
Martorul Negoescu i-a însoțit pe inculpatul Rusen și persoana vătămată Leu în deplasarea acestora în Dubai, pentru discuții cu un cetățean arab în vederea înființării unei afaceri, dar nu i-a mai însoțit pe cei doi și în deplasarea de la Londra, unde aceștia s-au întîlnit cu Massimiliano Arena pentru perfectarea contractului de împrumut. În rest, despre detaliile transferului bancar efectuat și împrejurarea că persoana vătămată nu a obținut linia de credit despre care se discutase, martorul a aflat acestea chiar de la Leu Răzvan Liviu.
În ceea ce privește detaliile transferurilor bancare efectuat de către Leu Răzvan Liviu, la datele de 22 și 28.12.2021, respectiv 20.1.2022, și contul bancar efectiv în care aceste sume au ajuns, judecătorul de drepturi și libertăți face referire la conținutul proceselor verbale de investigații efectuate de organele de urmărire penală, coroborate cu raportul de constatare prin care a fost stabilit traseul sumelor de bani transferate drept garanție, conținutul acestor mijloace de probă fiind prezentat deja mai sus, cu ocazia sintetizării referatului conținînd propunerea de luare a arestării preventive”, a continuat magistratul în actul studiat de Gândul.
Diferența dintre arestare și condamnare – din nou de acord cu DIICOT
„Judecătorul de drepturi și libertăți subliniază cu această ocazie că nici legislația procesual penal română și nici jurisprudența Curții de la Strasbourg în materia măsurilor preventive nu impun ca, pentru dispunerea unei măsuri preventive, să existe probe de aceiași greutate și certitudine ca cele necesare pentru a se putea pronunța o soluție de condamnare a persoanelor acuzate de comiterea de infracțiuni.
Astfel, dacă pentru a se pronunța condamnarea inculpatului trebuie să se constate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat [în acest sens, art. 396 alin. 2 C.p.p.], pentru a se dispune o măsură preventivă este suficient să se constate că există probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune [art. 202 alin. 1 teza I C.p.p.].
Or, materialul probator aflat la dosarul de urmărire penală, prezentat în cuprinsul referatului parchetului și redat și în considerentele de mai sus, sprijină – la acest moment procesual – concluzia existenței acestei suspiciuni rezonabile.
Desigur că se mai impune ca parchetul să își intensifice eforturile și să administreze și alte mijloace de probă în sensul stabilirii cu exactitate a existenței și a modalității de realizare în concret a infracțiunii prevăzute de art. 367 C.p. – și nu a existenței unei simple participați! penale a mai multor persoane în calitate de autor, instigator sau complice la săvîrșirea unei altei infracțiuni.
De pildă, se impune ca să se stabilească exact rolul fiecărui membru în presupusul grup infracțional organizat, planul concret pe care aceștia l-au urmărit, care erau relațiile dintre aceștia etc. și aceasta cu atît mai mult în lumina declarațiilor inculpatului Georgescu care arată că nu îl cunoaște pe numitul Massimiliano Arena.
Însă, pentru momentul procesual la care ne aflăm este suficientă constatarea suspiciunii rezonabile menționate mai sus, adică este suficientă stabilirea pe baza mijloacelor de probă a plauzibilității acuzației formulate împotriva inculpaților, ceea ce în cauză parchetul a realizat”, a mai scris magistratul care a decis eliberarea celor doi.
Despre gravitatea faptelor
„În ceea ce privește gravitatea faptelor comise, aceasta nu derivă din simpla periculozitate abstractă a faptelor [exprimată prin cuantumul pedepselor prevăzute de lege], ci și din amploarea concretă a activităților derulate de către inculpați, a numărului de persoane implicate, a numărului victimelor, a stării de vulnerabilitate a acestora, a prejudiciului prezumtiv cauzat etc.
Or, în raport de aceste aspecte, judecătorul notează că – din acuzația penală astfel cum este formulată la acest moment de către parchet – ar rezulta că presupusul grup infracțional organizat este compus din trei persoane (Georgescu, Rusen și Arena) și, deși par să existe plîngeri penale formulate și de două alte persoane, totuși descrierea faptică pe care o face parchetul și în legătură cu care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva celor doi inculpați (a se vedea conținutul ordonanțelor de punere în mișcare a acțiunii penale, dar și conținutul referatului cuprinzînd propunerea de față) este doar cu referire la plîngerea formulată de Leu Răzvan Liviu.
Cu alte cuvinte, fapta pentru care se solicită la acest moment arestarea celor doi inculpați este doar cea adusă în atenția organelor judiciare de către Leu Răzvan Liviu, și nu alte posibile fapte comise în dauna altor persoane.
Aceste sesizări au fost formulate de către Leu Răzvan Liviu la data de 27.5.2024 (înregistrată la DIICOT și care a stat la baza formării dosarului …, respectiv la data de 19.7.2022 (înregistrată inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București sub …. și reunită apoi la dosarul înregistrat pe rolul DIICOT, anterior menționat).
În aceste condiții, judecătorul de drepturi și libertăți opinează că trebuie să se țină seama și de vechimea acestor sesizări, împrejurare care, prin ea însăși, este de natură să demonstreze două aspecte:
i) că la acest moment în timp nu mai există o urgență în ceea ce privește luarea unei măsuri preventive, cu scopul de a preveni continuarea sau reluarea comportamentului ilicit; și
ii) că urmărirea penală s-a desfășurat în bune condiții și cu inculpații aflați în stare de libertate, parchetul administrînd în tot acest timp mijloacele de probă la care a făcut referire și care fundamentează acuzația penală.
Astfel, au fost realizate în bune condiții audierea martorului Negoescu și a lui Leu Răzvan Liviu, a fost audiat și inculpatul Rusen, au fost realizate diverse procese-verbale de investigații, s-au îndeplinit comisiile rogatorii în străinătate la care chiar parchetul a făcut referire că au necesitat perioade mai mari de timp pentru a fi aduse la îndeplinire, s-a efectuat raportul de constatare prin care a fost stabilit traseul sumelor de bani.
Deși inculpații aveau cunoștință de existența acestor dosare (chiar inculpatul Georgescu fiind interceptat când se referea la ele ca fiind „în adormire”) nu rezultă că aceștia ar fi întreprins demersuri deosebite pentru a ascunde probele, a le denatura, a influența posibilii martori sau a exercita presiuni asupra victimei/victimelor pentru a-și retrage plângerile”, explică judecătorul Andriescu.
Dacă timpul trece faptele nu mai sunt grave – Controlul impus ca să fie stopată plecarea în Toscana
„Este adevărat că prezumtivul prejudiciu este unul semnificativ, de peste un milion de euro, dar în contextul concret al situației aduse în atenția organelor judiciare apreciem că rezonanța socială negativă generată de această faptă este mult redusă față de alte fapte de înșelăciune, chiar vizînd prejudicii individuale mai mici, de ordinul sutelor sau zecilor de mii de lei, dar în care numărul victimelor era unul mult mai mare și în care era vorba de persoane care își foloseau economiile pentru achiziționarea unui autoturism sau apartament sau plata unor servicii de turism în străinătate.
De altfel, chiar scopul exact în care sumele de bani au fost transferate de către Leu Răzvan Liviu, natura înțelegerii intervenite între acesta și inculpați, cauza și obiectul acesteia, ar merita niște clarificări suplimentare prin administrarea și a altor mijloace de probă pentru a se putea stabili cu certitudine că acțiunea inculpaților se situează în sfera ilicitului penal și că nu este vorba de o simplă neîndeplinire a unor obligații contractuale civile sau comerciale.
Presupusul sentiment de insecuritate în rândul societății și împrejurarea că astfel de fapte, neurmate de o ripostă fermă a autorităților, ar întreține climatul infracțional și ar crea impresia nu doar inculpaților, ci și altor persoane implicate în activități infracționale, că pot persista în sfidarea legii – astfel cum argumentează organul de urmărire penală – este, în opinia judecătorului de drepturi și libertăți, mult diminuat ca urmare a trecerii timpului și chiar ca urmare a circumstanțelor concrete descrise mai sus, vizînd modul în care s-a derulat urmărirea penală.
În ceea ce privește celelalte cauze penale care se află la acest moment pe rolul organelor judiciare și care îl vizează pe inculpatul Georgescu, observăm că în nici una dintre acestea nu mai subzistă la acest moment vreo măsură preventivă. Practic, inculpatul s-a aflat în stare de deplină libertate, fără nici o măsură, de cîteva luni, timp în care acesta a avut ampla posibilitate de a fugi din țară și de a se sustrage de la urmărire penală și de la judecată.
Însă, din discuțiile interceptate și din care rezultă că inculpatul Georgescu era interesat să își achiziționeze o locuință în Italia (mai precis în Toscana), ar rezulta indicii în sensul posibilității părăsirii țării de către inculpat, această situație nefiind exclusă nici în privința celuilalt inculpat.
Dat fiind că există această posibilitate în lipsa măsurilor preventive care nu mai subzistă în celelalte dosare și văzînd faptul că este necesară plasarea unei forme de control asupra conduitei viitoare a inculpaților, atît în sensul prevenirii de noi infracțiuni, cît și în sensul derulării optime a urmăririi penale și în perioada de timp următoare, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că se impune luarea unei măsuri preventive împotriva inculpaților.
Văzînd însă caracterul și natura graduală a acestora – în privința gradului de intruziune asupra drepturilor și libertăților personale ale inculpaților – judecătorul de drepturi și libertăți mai apreciază că nu se impune luarea celei mai aspre măsuri, ci a măsurii controlului judiciar, care prin conținutul ei concret de obligații procesuale poate asigura o bună verificare, supraveghere a conduitei procesuale a celor doi, fiind totodată și proporțională cu necesitatea de a preveni comiterea altor fapte.
În ceea ce privește critica de nelegalitate a punerii în mișcare a acțiunii penale și a efectuării în continuare a urmăririi penale, invocate de apărătorul ales al inculpatului Georgescu în dezbateri la acest termen, judecătorul de drepturi și libertăți constată că aceasta nu se poate susține, deoarece astfel cum s-a arătat de către parchet și cum rezultă din actele de urmărire penală îndeplinite în cauză, în dosarul ….(reunit la ….) începerea urmăririi penale a fost făcută chiar cu referire la înșelăciunea în formă agravată prevăzută de alineatul 2 al art. 244 C.p. și vizând aceleași fapte materiale care au făcut obiectul și al plângerii din dosarul …. Astfel, nu se impunea schimbarea încadrării juridice sau extinderea la alte fapte, astfel cum greșit s-a invocat de către apărare. Critica de nelegalitate sub acest aspect este astfel nefondată”, conchide magistratul după care expune decizia și minuta aferentă deciziei sale.
Arestați preventiv pentru 30 de zile de CAB
Călin Georgescu a fost arestat preventiv marți, 29 septembrie, pentru o perioadă de 30 de zile în dosarul DIICOT în care este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și de înșelăciune cu consecințe extrem de grave în formă continuată.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost ridicat de acasă de polițiști și dus la arestul central, acolo unde era așteptat de zeci de protestatari.
În momentul în care a ieșit pe poarta casei și i-a văzut pe susținători, Georgescu a vrut să își ridice în aer mâinile încătușate – la fel cum a făcut și în urmă cu o săptămână, atunci când a ieșit din sediul DIICOT, după ce a fost reținut pentru 24 de ore – însă, de data aceasta, polițiștii care îl țineau de brațe i-au împiedicat gestul. Ulterior, susținătorii săi au început să huiduie.
Susținătorii lui Călin Georgescu au încercat să rupă gardurile jandarmeriei atunci când acesta a fost adus la arestul central
Imediat cum au aflat vestea arestării lui Călin Georgescu, zeci de susținători ai fostului candidat la prezidențiale s-au adunat în fața arestului central pentru a-și întâmpina favoritul. „Căline, Căline, poporul e cu tine!” sau „Ieșiți în stradă, dacă vă pasă!” sunt doar două dintre mesajele scandate de protestatari.
În momentul în care au văzut mașina care îl aducea pe Georgescu în arest, mai mulți protestatari au încercat să rupă gardurile de protecție instalate de jandarmi, în încercarea de a se apropia de vehicul. Din imaginile surprinse, se vede și cum o femeie s-a aruncat în genunchi și a început să plângă.
Călin Georgescu, reținut de DIICOT și eliberat de Tribunalul București, cu o săptămână înainte să fie arestat preventiv
Pe 21 septembrie 2026, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT, într-un dosar în care procurorii îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Dosarul pornește de la plângerea unui om de afaceri care susține că a pierdut aproximativ 1,1 milioane de euro într-o schemă legată de obținerea unei finanțări pentru o afacere cu metale prețioase