Decizia luată de judecătorii Capitalei în cazul elevului care și-a ÎNJUNGHIAT profesoara de japoneză

Publicat: 24 07. 2023, 13:01
Actualizat: 24 07. 2023, 14:07
Elevul în clasa a X-a de la Colegiul „Ion Creangă” din Capitală a șocat opinia publică după ce a încercat să-și omoare profesoara de japoneză

Judecătorii de la Tribunalul București au decis menținerea în arest la domiciliu a lui Ediz, elevul de la Colegiul „Ion Creangă” din Capitală care a încercat să-și omoare profesoara de japoneză.

Adolescentul a fost trimis în judecată pe data de 26 iunie, după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au finalizat ancheta în cazul lui.

Pe 20 iulie, magistrații de la Tribunalul București au avut de judecat un dosar ce are drept obiect menținerea măsurii preventive în cazul elevului de la „Caragiale”. Aceștia au dispus ca acesta să rămână în arest la domiciliu și vor relua discuțiile în cazul lui pe 14 august, când vor stabili dacă mențin această formă restrictivă.

Inițial, elevul a fost arestat preventiv în acest dosar, dar după două luni în spatele gratiilor, el a fost plasat în arest la domiciliu.

A încercat să-și omoare profesoara de japoneză

Pe data de 5 aprilie,  un elev în clasa a X-a de la Colegiul „Ion Creangă” din Capitală a șocat opinia publică după ce a încercat să-și omoare profesoara de japoneză. Femeia urma să le dea o testare, iar elevii din clasă se temeau că vor primi note mici, așa că au început o discuție prin intermediul aplicației WhatsApp. Unul dintre elevi a întrebat, direct, dacă ar merita s-o omoare. Colegii lui nu l-au luat însă în serios, mai ales că nu spusese nimănui că, în buzunar, avea pregătit un briceag bine ascuțit.

Când profesoara a început să împartă foile pentru examenul de tip grilă, Ediz Y. s-a ridicat cu briceagul în mână și a tăiat-o la gât. Victima a fost transportată de urgență la spital, iar elevul a fost acuzat de tentativă de omor și arestat preventiv.

La audieri, băiatul nu a știut să explice, în mod coerent, ce l-a determinat să încerce s-o omoare pe femeie.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au căutat în trecutul acestuia și ar fi descoperit că făptașul trăia refugiat în mai multe lumi imaginare, pe care le găsea în cărțile pe care le citea fără oprire.

Elevul considera că profesorii nu se ridică la nivelul lui

Surse judiciare au precizat că Ediz Y. a făcut parte din colectivul clasei a IX-D a Liceului Teoretic „Eugen Lovinescu”. Elevul se transferase în acest an școlar la Colegiul Liceul „Ion Creangă”, deoarece ar fi considerat că nivelul de educație oferit de primul liceu nu se ridica la capacitatea lui de învățare și înțelegere.

Băiatul nu ar fi fost implicat în vreun eveniment violent, nici cu elevii și nici cu profesorii. Potrivit celor care îl cunoșteau, Ediz Y. citea foarte mult, chiar și în timpul orelor și pauzelor. Conform surselor citate, Ediz părea mai atras de lectură decât să comunice cu restul colegilor și ar fi preferat să trăiască în lumile imaginare pe care găsea în cărțile respective.