Update: Deţinutul care a evadat din penitenciarul Jilava a fost prins la Iaşi

Publicat: 23 12. 2022, 17:14
Actualizat: 23 12. 2022, 17:17
Deținut evadat / Sursa foto: ANP

Update: Deținutul care a evadat din Penitenciarul Jilava ea fost prins. Autoritățile au fost în alertă de miercuri, de la ora 18:00, când tânărul de 31 de ani nu s-a prezentat la ora stabilită în detenție, conform înțelegerii. 

El a fost preluat de către autorități și urmează să fie depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași.

Panciş (fost Rotaru) Gabriel Alexandru este condamnat definitiv la 4 ani şi 4 luni de închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie calificată. El executa pedeapsa în regim deschis și mai avea de stat în spatele gratiilor doar șase luni.

„Pe perioada detenției a avut un comportament foarte bun”

„Facem precizarea că acesta este clasificat la regimul deschis, mai avea de executat 6 luni din pedeapsă, era repartizat să desfășoare activități lucrative în interiorul penitenciarului, iar pe perioada detenției a avut un comportament foarte bun.

În completarea informării de presă emise în data de 21.12.2022, precizăm că fizionomia, respectiv culoarea și lungimea părului deținutului evadat corespund cu fotografia atașată comunicatului de presă. Descrierea inclusă în comunicatul inițial a fost  preluată din baza de date a Administrației Nationale a Penitenciarelor și corespunde cu datele din dosar menționate la arestarea acestuia. Corectăm eroarea de comunicare generată de urgența situației precum și de necesitatea unei informări cât mai rapide a opiniei publice și facem precizarea că în ziua plecării în permisie deținutul avea părul negru tuns scurt, conform fotografiei atașate și la comunicatul inițial.

Pentru orice informație cu privire la persoana din fotografie, apelați numărul unic de urgență 112 sau Penitenciarul București-Jilava, la numerele 021.457.01.81, 021.457.01.82 sau 021.457.01.84”, a transmis, vineri, Administrația Penitenciarelor.

Cum arată deținutul care a evadat

Deţinutul are înălţimea de 1,89 m, statură atletică, ochi căprui, sprâncene arcuite, faţă ovală, ten măsliniu, păr roşcat ondulat, tatuaje pe ambele braţe vizibile până în zona degetelor, iar la momentul părăsirii penitenciarului purta tricou gri, hanorac negru, jeans de culoare neagră cu rupturi în zona genunchiului şi pantofi sport negri.