Foștii șefi ai Academiei de Poliție, condamnați definitiv pentru amenințarea Emiliei Șercan / „Vrei să ajungi ca Elodia? O să îți tăiem picioarele și mâinile”

Publicat: 21 07. 2022, 20:39
Actualizat: 21 07. 2022, 21:13

Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector, respectiv fostul prorector de la Academia de Poliție, au fost condamnați definitiv, joi, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la câte 3 ani de închisoare cu suspendare pentru că au amenințat-o pe Emilia Șercan. Ei trebuie să achite și daune morale jurnalistei, în valoare de 80.000 de lei. Emilia Șercan a făcut public și mesajul de amenințare pe care l-a primit.

Prin decizia de joi, ICCJ a menținut sentința dată, în primă instanță, de Curtea de Apel București. Singurul lucru pe care magistrații instanței supreme l-au schimbat față de hotărârea de fond a fost faptul că daunele vor fi plătite de Iacob și Marcoci, nu de Academia de Poliție.

„Înlătură dispozițiile de obligare în solidar a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” la plata de daune morale și cheltuieli judiciare către partea civilă Șercan Emilia, precum și dispoziția de obligare a acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat”, a stabilit, joi, instanța supremă.

„Vrei să ajungi ca Elodia? O să îți tăiem picioarele și mâinile”

În urma sentinței de joi, Emilia Șercan a publicat mesajul de amenințare cu moartea pe care l-a primit pe telefon.

„Trimitem acest mesaj cu scopul de a preveni ce va urma, totul depinde de tine. Oprește toate activitățile pe care le ai în desfășurare… dacă nu vrei să urmeze calvarul. Vrei să ajungi ca Elodia? O să-ți tăiem picioarele și mâinile”, este mesajul text primit de jurnalistă după ce a făcut dezvăluiri despre plagiatul rectorului de atunci de la Academia de Poliție.

„O sentință încurajatoare pentru oricine vrea să amenințe cu moartea”

Alături de captura mesajului de amenințare primit pe telefon, Emilia Șercan a vorbit și despre decizia instanței și spune că aceasta „încurajează pe oricine vrea să amenințe cu moartea alți jurnaliști”.

„Am spus că în ziua în care se va pronunța sentința definitivă în dosarul amenințării mele cu moartea din 2019, amenințare primită după ce am scris despre plagiatul rectorului de atunci de la Academia de Poliție, dar și despre impostura generalizată din acea instituție, voi face public conținutul mesajului primit pe 15 aprilie 2019.

A venit acea zi, așa că puteți citi mesajul în captura de ecran de mai jos. Cei care m-au amenințat au primit o pedeapsa definitivă de trei ani de închisoare cu suspendare, o nimica toată, taman încurajator pentru oricine să organizeze kompromaturi sau să amenințe cu moartea și alți ziariști.

Iată sentința dată azi de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe scurt:

Chestorul de poliție Adrian Iacob și comisarul-șef Mihail Petrică Marcoci, ambii angajați ai Poliției Române în acest moment, au fost condamnați definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul amenințării mele cu moartea din 2019.

Suplimentar, celor doi li se interzice, cu titlu de pedeapsă complementară, următoarele drepturi pentru o perioadă de trei ani:

  1. a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;
  2. b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
  3. g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;
  4. k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Mai simplu spus, cei doi nu vor mai putea fi ofițeri de poliție și nici cadre didactice universitare.

Cei doi trebuie să urmeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Cei doi vor presta și 120 de zile de muncă la una dintre următoarele instituții: Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare.

Nu în ultimul rând cei doi vor trebui să îmi plătească 80.000 lei cu titlu de daune morale”, a scris Emilia Șercan, pe Facebook.