Prima pagină » Actualitate » „Teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă este plagiată!”

„Teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă este plagiată!”

„Teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă este plagiată!”

Jurnalista Emilia Șercan susține că teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă ar cuprinde părți întregi copiate din alte lucrări de doctorat.

Emilia Șercan l-a contactat pe premierul Ciucă, care a spus că teza sa de doctorat a fost întocmită potrivit rigorilor academice de la momentul respectiv.

„Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, este plagiată.

Astăzi pot să prezint dovezile adunate cu multă migală care atestă că cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 ale tezei sunt plagiate.

Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare “Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.

Dincolo de plagiatul în sine, lucrarea nu este un produs de cercetare științifică. Nu are o metodologie, un corpus și o cercetare propriu-zisă.

Accesul la teză l-am primit în decembrie 2021, după trei solicitări scrise făcute la Biblioteca Națională începând cu luna mai 2021. Săptămâna trecută am primit acces și la Biblioteca UNAP.

Într-o declarație pe care premierul Nicolae Ciucă mi-a transmis-o aseară, susține că teza sa de doctorat “a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”.

#romaniaplagiata #doctorinimpostura”, scrie Emilia Șercan, pe Facebook.

Florin Roman a demisionat din Guvern, în urma acuzațiilor de plagiat

În decembrie 2021, premierul Ciucă i-a cerut ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării de la acea vreme, Florin Roman, să clarifice cât mai curând acuzațiile de plagiat care-i sunt aduse cu privire la lucrarea de masterat, potrivit surselor GÂNDUL.RO. Șeful Executivului ar fi spus că, în cazul în care aceste acuzații se vor dovedi a fi fondate, nu exclude varianta remanierii.

Lucian Bode și-a secretizat lucrarea de doctorat cu o zi înainte de a fi făcută publică

În august 2021, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a trimis o adresă la universitatea unde și-a susținut lucrarea, cu o zi înainte de termenul anunțat pentru publicarea integrală a tezei sale de doctorat pe o platformă administrată de Ministerul Educației, anunțând că refuză acest lucru. Lucrarea ar fi trebuit să devină publică pe 22 iulie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: ”Îmi place să cred că este strict un interes jurnalistic și nu o campanie împotriva mea”
Digi24
Orașul din România care ar putea avea primul tren suspendat. Tocmai s-au semnat studiile de prefezabilitate
Cancan.ro
Raportul toxicologic al lui Mario Berinde din Cenei e public. Ce au descoperit medicii legiști la analize. Detalii de ultimă oră din anchetă
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Ilie Bolojan se întâlnește joi, la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen. Agenda discuțiilor
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Cum ar vota cetăţenii Republicii Moldova dacă s-ar organiza un referendum privind unirea cu România. Ce arată un nou sondaj
Cancan.ro
Nicușor Dan, EXECUTAT SILIT! Dovezile au fost publicate joi dimineața
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
China testează o baterie pe bază de apă cu o durată de viață de peste 300 de ani
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu