Lia Savonea, președintele ÎCCJ, trage un semnal de alarmă: „O justiție puternică nu se apără prin izolare și nu se construiește din inerție”
Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), avertizează asupra unui risc major pentru justiția din România și încrederea publicului în sistemul judiciar. Discursul său a avut loc în cadrul unei dezbateri organizate la sediul instanței supreme. La sediul ÎCCJ s-a derulat a doua rundă de dezbateri în cadrul mecanismului permanent consultativ și a reunit reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și conducerea instanței supreme.
„Independența nu este un slogan. Este o frontieră. Iar o justiție puternică nu se apără prin izolare și nu se construiește din inerție. Ea nu se teme de întrebări, nu evită dezbaterea și nu refuză dialogul. Dimpotrivă, se întărește prin ele”, spune Savonea.
Președintele ICCJ a mai afirmat că justiția nu poate fi modelată după emoții sau conjuncturi de moment.
„O astfel de justiție nu se improvizează și nu poate fi modelată după emoții de moment, oricât de abil ar fi acestea cultivate”, a declarat Savonea
În aceeași intervenție, Savonea a evidențiat rolul dialogului și al dezbaterii în apărarea valorilor democratice.
„O justiție puternică nu se apără prin izolare și nu se construiește din inerție. Ea nu se teme de întrebări, nu evită dezbaterea și nu refuză dialogul. Dimpotrivă, se întărește prin ele”.
Dezbaterile au reunit aproximativ 60 de reprezentanți ai ONG-urilor care activează în domeniul drepturilor omului și al statului de drept, iar tema principală a fost găsirea unor soluții pentru consolidarea independenței justiției.
RECOMANDAREA AUTORULUI