Șefa CCR vorbește de „fractura” din CCR pe pensiile magistraților: „Dezbaterile noastre sunt reale”

Publicat: 15 04. 2026, 22:30
Actualizat: 15 04. 2026, 23:11

Președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a vorbit, în cadrul unei intervenții pentru TVR Info, despre „fractura„ din CCR pe pensiile magistraților. Șefa CCR a spus că nu există o astfel de „fractură” și a transmis că dezbaterile judecătorilor sunt reale și vii. 

Simina Tănăsescu a subliniat că niciun judecător nu intră în sala de judecată cu idei preconcepute și a subliniat că există unele situații în care unii dintre colegii din CCR „îmbrățișează” alte puncte de vedere decât cele inițiale.

„Încep prin a asigura pe toată lumea că nu există nicio fractură CCR. Deliberările rare ori se desfășoară pe câteva luni, dar nu e ceva ieșit din comun. E adevărat că nu am avut deliberări care să trebuiască să fie purtate în perioada sărbătorilor. Fericirea sau nefericirea a făcut ca să finalizăm dosarul după sărbători. Lucru cert este că dezbaterile noastre sunt reale, sunt vii, nu intrăm în sală cu idei preconcepute. Sunt situații în care unii dintre colegi, inclusiv eu, ajungem să îmbrățișăm alte puncte de vedere decât cele cu care am intrat inițial”.

Președinta Curții Cosntituționale a mai spus că au existat colegi cu opinii diferite pe legea pensiilor magistraților, dar și colegi care au fost de acord cu decizia finală. De asemenea, șefa CCR a subliniat că atâta timp cât decizia a fost luată, o posibilă „fractură” a fost depășită.

„Știu declarația dânsului, că a fost băiatul rău din sală. Dar nu a fost. Argumentele noastre au făcut să decantăm între opiniile conturate. Nu mai e un secret, judecător raportor în acel caz am fost eu. Dar au existat colegi care au avut o cu totul altă opinie, dar și colegi care au fost de acord cu decizia finală, au avut și alte opinii. Probabil că a părut un gest radical, dar atât timp cât decizia a fost luată, și dacă ar fi existat o fractură ea ar fi fost depășită”.

CCR a decis să taie pensiile magistraților după ce a amânat de 5 ori decizia

Reamintim că Curtea Constituțională a României a luat o decizie pe legea pensiilor magistraților, pe care Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pe 12 februarie. Pe 11 februarie a avut loc ultima ședință pe reformă, unde judecătorii au amânat pentru a cincea oară decizia.

Decizia a fost luată cu o majoritate de 6 la 3, după ce în ultimul moment judecătorul Mihai Busuioc și-a schimbat votul. Împotriva proiectului au votat judecătorii Stan, Licu și Deliorga.

RECOMANDAREA AUTORULUI: