Viorel Pașca sare în apărarea fiilor săi, inculpați în dosarul „azilelor groazei” din Bihor. Ce argumente a adus avocatul acestuia în sala de judecată

Publicat: 09 07. 2026, 16:49
Actualizat: 09 07. 2026, 17:00

La ieșirea de la Curtea de Apel București, Viorel Pașca a continuat să-și apere faptele pentru care este anchetat de DIICOT, în dosarul „azilului groazei” din Bihor. Acesta a subliniat că fiii săi figurau doar cu numele în actele asociației și că nu sunt responsabili pentru deciziile luate în gestionarea centrului. Totodată, avocatul inculpatului a declarat în fața jurnaliștilor, că este foarte posibil ca judecătorul să impună doar măsură controlului judiciar.

„Pentru înființarea Asociației îmi trebuiau trei persoane. În asociație erau și ei acolo cu numele, dar ei n-au luat decizii în asociație, toate le-am luat eu. Ei m-au ajutat la lucru. La una la alta.”, a declarat Viorel Pașca despre implicarea fiilor săi.

 Loading ...

„Guvernul au făcut și a crezut că este bine, dar a făcut cam târziu. La Dumbrava sunt de 20 de ani și nu a alocat nici un leu. Acum s-a găsit să aloce foarte bine, a făcut și să o facă și în continuare. Nu-mi este rușine de activitatea mea de 20 de ani în care am încercat să ajut, să fiu de folos acestor oameni care nu mai aveau pe nimeni, oameni de care s-a lepădat toată lumea familie, instituții, statul român și așa mai departe”, a declarat Viorel Pașca în fața jurnaliștilor.

„N-am avut în cap ideea să fac un azil în care să instituționalizez oameni”

Întrebat cu privire la motivul pentru care nu a intrat în legalitate, Viorel Pașca a declarat că nu a intenționat niciodată să facă un centru pentru persoanele vulnerabile.

„Niciodată nu m-am gândit și n-am avut în cap ideea să fac un azil în care să instituționalizez oameni. Totdeauna eu m-am gândit să să avem, să oferim oamenilor acestora case de locuit, în care oamenii aceștia să nu se simtă instituționalizați, să se simtă acasă, să simtă ca aceea e casa lor. Abia în urmă cu vreo 10 ani instituțiile statului mi-au spus că nu se poate așa ceva, că nu este bine așa ceva, că sunt norme, că sunt proceduri, că sunt legi și că ar trebui să fie autorizați. În acele momente le-am dat ascultare și am înființat Asociația Dumbrava DPG”, a mai adăugat Viorel Pașca.

Avocatul lui Pașca e de părere că instanța va respinge cererea procurorilor

„S-au mai depus niște probe, dar nesemnificative, din punctul meu de vedere. Parchetul a cerut admiterea constestației lor. La final mie mi s-a părut, asta e o percepție subiectivă, mi s-a părut că s-ar fi mulțumit și dacă s-ar fi menținut măsura controlului judiciar. Asta a fost percepția mea”, a declarat avocatului familiei Pașca.

„Argumentele pentru ridicarea controlului judiciar au fost foarte exacte”

De asemenea, apărarea consideră că măsura controlului judiciar nu este fundamentată.

„Argumentele pentru ridicarea controlului judiciar au fost foarte exacte. Eu cred că atunci când ceri o arestare preventivă trebuie să ai un raționament logico-juridic sau matematico-juridic. Nu poți să ceri arestarea preventivă a unor oameni pentru trafic de persoane cu privire la 210 victime pe care nu le-ai identificat.”, a mai declarat acesta.

„Pe palierul de infracțiune organizată e o problemă logico-juridică”

Avocatul familiei Pașca susține că acuzația procurorilor DIICOT de grup infracțional organizat nu poate fi demonstrată. Apărarea pretinde că starea de sănătate a pacienților era deja una extrem de precară, la momentul când erau aduși de către autoritățile statului la centrul de la Dumbrava și au fost prezentate fotografii, în acest sens, în fața instanței.

„Pe palierul de infracțiune organizată e o problemă logico-juridică. Vi se spune că această pretinsă infracțiune era făcută de acum 20 de ani. Atunci de ce s-a reținut ca și acuzație chiar din 2020 începând, păi nu era logic că a fost infractor de 20 de ani și doar cinci. Am prezentat fotografii cu oamenii care erau aduși acolo de către autorități, de către ambulanțe, spitale, direcțiile de protecție socială, de la poliție, de către penitenciare.

Pentru că s-a prezentat de către acuzare fotografii cu anumite escare și alte probleme la pacienți. Noi am prezentat acum realitatea pacienților cum erau aduși: cu membre amputate, picioare cangrenate, oameni mușcați de șoboloani. Am prezentat documente prin care autoritățile, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, …domnul Pașca a sesizat autoritățile la cel mai înalt nivel de ministere și i s-a spus că nu există soluții legale ca acei pacienți să fie luați de la domnul Pașca. Concluzia este că nu se susține că oamenii erau supuși acolo unor tratamente inumane sau degradante”, a declarat avocatul lotului Pașca.

Din punctul meu de vedere nu există probe că persoanele erau ținute sechestrate sau în forme de aservire. În cei peste 20 de ani, pe acolo au trecut 3500 de persoane, din care, dacă socotiți 1000 care au decedat și 400 care au decedat acum, peste 1000 au venit și au plecat când au vrut” a mai precizat avocatul lui Pașca.

Viorel Pașca și familia află luni dacă vor fi arestați

Magistrații Curții de Apel București au amânat pentru luni 13 iulie, decizia în dosarul azilelor din Bihor, în care sunt inculpați Viorel Pașca și familia sa.

Procurorii DIICOT au contestat controlul judiciar primit de familia lui Viorel Pașca și au arătat că unele dintre argumentele folosite de magistratul care a decis cercetarea în stare de libertate a lotului Pașca în cazul căminelor clandestine din Bihor ar fi contradictorii și că ele nu aveau menirea de a conduce către cele mai blânde măsuri preventive în acest caz, ci, cel mult, de întărire a felului nelegal în care erau administrate procedurile față de „rezidenți”.

Potrivit motivării contestației depuse de DIICOT la dosar, argumentul privind responsabilitatea instituțiilor statului nu ar fi trebuit să înlăture suspiciunea faptelor anchetate și nici să diminueze în optica magistratului gravitatea acestor fapte, ci cel mult să confirme mecanismul infracțional derulat de gruparea Pașca.