11 lucruri pe care nu trebuie să le spui niciodată la serviciu

Publicat: 09 06. 2014, 10:24
Actualizat: 30 07. 2014, 14:09

Modul în care acționează, vorbește și se îmbracă spune multe despre o persoană. Business Insider publică o listă cu lucrurile pe care o persoană ar trebui să evite să le spună la serviciu.

1. „Are sens acest lucru?”
Cel ce pune această întrebare arată că nu înțelege pe deplin ceea ce i se cere. În schimb poate folosi o altă formulare, de genul „La ce te gândești?”

2. „Nu este corect”
Să te plângi de o nedreptate nu va schimba cu nimic situația. Specialiștii ne recomandă o atitudine proactivă, indiferent de problema pe care o avem.

3. „N-am avut timp.”
„Cel mai adesea, acest lucru nu este adevărat”,  sunt de părere specialiștii. Dacă nu ți-ai făcut timp pentru o sarcină de serviciu sau ai uitat de ea, specialiștii  recomandă avansarea unui termen în care sarcina urmează să fie îndeplinită, în locul explicațiilor pentru care ea nu a fost îndeplinită.

4. „Doar …”
Adăugarea cuvântului „doar” în expresii de genul „am vrut doar să verific dacă…” poate părea inofensivă. Vorbitorul poate părea defensiv, o persoană care se plânge”. Renunțați la expresie și veți reuși să fiți mult mai autoritar.

5. „Dar i-am trimis un e-mail în urmă cu o săptămână”
Dacă o persoană nu îți răspunde la email este de datoria ta să revii. Fii proactiv când comunici, în loc să lași alte persoane să dea ulterior vina pe tine.

6. „Nu îmi place…” sau „E atât de enervant atunci când…”

Insultele nu își au locul la serviciu, mai ales atunci când sunt direcționate către o anume persoană sau către practicile din companie. Acest lucru nu numai că dezvăluie imaturitate, dar un astfel de limbaj poate provica tensiuni, sunt de părere specialiștii.

7. „Asta nu e responsabilitatea mea”.
Chiar dacă nu este de datoria dumneavastră, ajutând un coleg arată că sunteți o persoană cu spirit de echipă și dispusă să faceți muncă suplimentară.

8. „Tu ar trebui …”
Există posibilitatea ca aceste cuvinte să rănească sentimente sau să pară că arătați cu degetul. În schimb, puteți avea o abordare pozitivă, folosind expresia  „Aș recomanda, pe viitor….”

9. „S-ar putea să greșesc, dar…””
O astfel de expresie reduce impactul afirmațiilor pe care vreți să le faceți. Încercați să eliminați orice frază introductivă de natură să diminueze  importanța sau semnificația a ceea ce urmează să spuneți.

10. „Îmi pare rău, dar …”
Aceasta implică automat faptul că sunteți inoportun. Nu vă scuzați pentru că aveți ceva să spuneți.

11. „De fapt…”
O introducere cu acest cuvânt în expresii de genul „De fapt este chiar acolo” sau „De fapt, poți face așa asta ” pune distanță între tine și ascultător, făcând aluzie că ceva a fost greșit, fiind indicată o reformulare.