5 Secte uitate ale religiilor majore
Unele dintre aceste secte încă există și astăzi, iar urmele lor sunt atât de incerte încât s-a pierdut și legătura cu religia de la care au deviat.
Iată cinci dintre cele mai vechi și tainice secte, potrivit Descoperă.
1. Bardaisaniștii
În perioada gnostică a creștinismului, diverși lideri mistici au condus, pe o durată scurtă, secte și de multe ori s-au întâlnit cu persecutații. Creștinii moderni pot găsi în propriile doctrine elemente gnostice foarte puțin legate de creștinism. Sirianul mistic Bardaisan a fost un lider gnostic important, care nu numai că a fondat propria sectă, ci, de asemenea, a fost primul lider religios după creștinizarea Siriei.
Bardaisan s-a convertit în anul 179 și a început să învețe creștinismul, prin eforturi misionare. Bardaisan împărtășea ideea că Dumnezeu nu ar fi creat lumea ex nihilio (din nimic). În schimb, el a declarat că lumea a venit când Dumnezeu a amestecat patru elemente: apă, pământ, foc și lumină, într-o formă nouă. Fiecare generație a adus rasa umană mai aproape de perfecțiunea fiecărui element. Bardaisan a respins ideea că Dumnezeu a creat răul, pe Satan, ci mai degrabă că acestea erau manifestări ale unei ierarhii sacre a zeilor.
O caracteristică ciudată a învățăturilor lui Bardaisan era că în centrul atenției erau stelele și planetele. Cei care îl urmăreau au crezut că destinele umane sunt legate de corpurile astrale. Bardaisan și-a învățat urmașii să-și iubească propriul corp și că reproducerea sexuală este o parte importantă a existenței. Desigur, Bardaisan le-a propovăduit sirienilor și ideile creștine tradiționale ce au favorizat acceptarea creștinismului în masă și au înlocuit secta.
2. Mileriții
În creștinism este comună ideea că Iisus Hristos se va întoarce pe această lume și atunci se va instaura o perioadă de pace și prosperitate. Timp de secole, liderii creștini au prorocit despre a doua venire, iar apogeul ideei s-a înregistrat în SUA, în secolul XIX, în timpul unei perioade de intensitate religioasă. Atunci, unul dintre profesorii proeminenți în domeniul Apocalipsei (End Times) a fost William Miller, care a creat propria lui sectă creștină, cunoscută sub numele de Milleriți.
Miller s-a îndrăgostit de cărțile lui Daniel și Apocalipsa din Biblie, ambele vorbeau despre a Doua Venire. Miller a lucrat cu acele texte și a dezvoltat o cronologie pentru ultimele zile, oferind o serie de întâlniri între 21 martie 1843 și 21 martie 1844. Fervoarea apocaliptică a incitat cetățenii locali și Miller a câștigat un public constant de-a lungul frontierei de Vest a Statelor Unite ale Americii.
Miller a intrat în contact cu multe alte grupuri care aveau propriile concepții despre cea de-a doua venire, mai ales mormonii din Nauvoo, Illinois. Liderul Mormon, Joseph Smith i-a permis lui Miller să predice în orașul său, chiar dacă cei mai mulți mormoni l-au privit pe Miller cu scepticism în ciuda doctrinelor similare.
Unul dintre urmașii lui Miller, Samuel Snow, a anunțat că a Doua Venire va avea loc la data de 22 octombrie 1844. Adepții milleriți au început să se pregătească pentru ziua cea mare. Și-au sistat activitățile zilnice și își petreceau timpul în studii religioase. Pe măsură ce ziua se apropia, ei părăseau locurile de muncă, cedau bunuri și plăteau datoriile rămase. În noaptea presupusei apariții, mileriți s-au adunat în robe albe „de ascensiune” pentru a se întâlni cu Iisus Hristos. În acea noapte nimic nu s-a întâmplat, iar lipsa apariție lui Hristos a zdrobit milleriții. Evenimentul a fost numit „Marea Dezamăgire”.
Grupuri dizidente s-au îmbrâncit la biserica Millerită principală, care încă mai există, chiar dacă profețiile originale s-au dovedit a fi false. Grupurile de Milleriți s-au transformat în cele din urmă în secta Martorii lui Iehova și Adventiști de Ziua a Șaptea care au preluat din doctrinele milleriților.
3 Frații spiritului liber
Secolele XIII și XIV au văzut răsturnări uriașe în societatea creștină europeană. În acest timp, papalitatea Avignon a luptat împotriva șefilor de guvern din Europa seculară, tot pe atunci începea Inchiziția. În această perioadă de confuzie, diverse secte au început să se afirme, inclusiv Frații spiritului liber, o mișcare creștină de laici, care au încercat să reinventeze teologia creștină ca pe o filozofie.
O trăsătură mai individualistă și mai interesantă din doctrina lor a fost ideea că Dumnezeu este întrupat în tot ce compune universul. Acest aspect este o formă de panteism, ideea religioasă că universul însuși este Dumnezeu și este imanent în toate. Adepții sectei au considerat că Dumnezeu a justificat orice, inclusiv crimele teribile, cum ar fi violul. Atunci când oamenii făceau predici, ei erau nuzi și s-au fost cunoscuți ca cei care împărtășesc o opinie extrem de libertină despre sexualitate. Ei au privit sexul ca o formă de paradis și o formă de uniune.
Frații spiritului liber nu au fost acceptați de liderilor catolici. Din cauza faptului că această sectă respingea aproape tot ce propovăduia biserica catolică, dar și pentru că hirotoniseau preoți femei, conducerea catolică a avut mare grijă să-i nimicească. Persecuțiile și multiplele execuții au făcut că secta să dispară către secolul XV. Foarte puțin din doctrina grupului supraviețuiește în creștinismul modern.