A călătorit în toată lumea, dar cel mai mult i-a plăcut în România: ”Transilvania, munții și Dracula vă vor ului”

Publicat: 05 10. 2015, 09:28

Gunnar Garfors, în prezent în vârstă de 40 de ani, a vizitat 198 de țări ale lumii înainte să împlinească 37 de ani, potrivit site-ului american Business Insider.

Astfel, atunci când este întrebat care este țara sa preferată, Gunnar Garfors spune că îi este dificil să aleagă doar una.

Totuși, acesta crede că în lume există 12 țări pe care toată lumea ar trebui să le viziteze la un moment dat în viață.

Prima dintre țările recomandate de Gunnar Garfors este România.

„Transilvania, foarte cunoscută pentru castelele sale, munții săi și, desigur, Dracula, vă vor ului. Nu uitați de petrecerile din capitala țării, București. Iar românii știu și cum să producă o bere grozavă”, spune Gunnar Garfors, citat de businessinsider.com.au.

Clasamentul țărilor pe care toată lumea trebuie să le viziteze la un moment dat în viață, potrivit lui Gunnar Garfors, este continuat de Madagascar, Islanda, Vietnam, Kârgâzstan, Kiribati, Noua Zeelandă, Nicaragua, Sierra Leone, Dominica, Norvegia și Uruguay, scrie Mediafax.

Gunnar Garfors s-a născut în 1975, în Norvegia, și locuiește în prezent în Oslo.

În 2012, Gunnar Garfors a vizitat cinci țări de pe cinci continente (Asia, Africa, Europa, America de Nord și America de Sud) într-o singură zi, performanță pentru care norvegianul a intrat, în 2014, în Cartea Recordurilor Guinness.

În 2013, Gunnar Garfors a încheiat provocarea de a vizita fiecare țară din lume, fiind cel mai tânăr iubitor de călătorii. Un an mai târziu, el a vizitat 19 țări într-o singură zi, înregistrând astfel un alt record.

Gunnar Garfors a publicat recent o carte despre experiența sa de călătorie, intitulată „198: How I Ran Out of Countries”.

Gunnar Garfors este și președinte al International DMB Advancement Group (IDAG), o companie cu operațiuni în domeniul radioului digital și al televiziunii pe dispozitive mobile, care are membri pe patru continente. El este și consultant în probleme de distribuție pentru Norwegian Broadcasting Corporation (NRK), compania publică de televiziune și radio din Norvegia.

Garfors scrie și materiale despre călătorii pentru diferite publicații internaționale și, adesea, participă la dezbateri și conferințe în toată lumea, potrivit informațiilor publicate pe site-ul său.