A cumpărat un ou de pe internet. Imaginile emoționante surprinse după o lună și jumătate

Publicat: 21 01. 2017, 12:00

După ce a cumpărat oul, femeia a căutat informații pe internet și, după o perioadă de incubație de 47 de zile, a reușit să devină „mama” unui pui de emu. 

Puiul a primit numele Kevin, iar femeia povestește că micul emu o consideră deja ca fiind mama lui. Kevin a ajuns deja la înălțimea de 30 de centimetri. 

Mamă a trei copii, Charlotte a mai crescut până acum pui de găină, dar nu și-a imaginat vreodată că va ajunge să crească un emu. Aceasta povestește că Kevin se culcă pe picioarele ei și se joacă cu animăluțele de pluș ale copiilor. 

Toată familia lui Charlotte s-a îndrăgostit de micuțul emu, iar femeia se amuză când îl vede pe soțul ei, Darren, care la 44 de ani vorbește cu Kevin ori de câte ori are ocazia. 

„Nu am avut certitudinea că Kevin va reuși să iasă din oul acela, dar am citit mult și am făcut tot ceea ce a trebuit ca să îi dau șansa la viață”, a spus Charlotte, impresionată de faptul că puiul este foarte atașat de ea. 

Femeia a descris întregul proces din care Kevin a apărut pe lume drept similar unei sarcini umane. 

„Sentimentele sunt asemănătoare. Puiul mă urmărește prin casă și este atașat de mine ca și când aș fi mama lui”, a explicat Charlotte. 

Începând cu cea de-a 36-a zi de incubație, femeia a început să vorbească cu puiul din ou imitând sunetele de emu ascultate pe YouTube și consideră că și acest lucru a condus la legătura puternică dintre ei.

„Nu-mi vine să cred că am reușit să fac totul cum trebuie astfel încât Kevin să iasă din ou”, a încheiat Charlotte povestea impresionantă.