A făcut 500 de milioane de dolari înainte să împlinească 40 de ani. Șefa Yahoo! dezvăluie cele 5 reguli care i-au asigurat succesul

Publicat: 08 02. 2015, 14:20

La vârsta de 39 de ani, Marissa Mayer conduce un business în valoare de 40 de miliarde de dolari. Cât privește averea personală, aceasta ajunge la circa 500 de milioane de dolari. Care a fost „rețeta” reușitei sale? Americanca dezvăluie câteva secrete ale succesului în cartea intitulată „Marissa Mayer and the Fight to Save Yahoo!”.

Volumul include atât capitole ce vorbesc despre viața acesteia, cât și despre ascensiunea carierei sale. Așadar, iată cinci lecții pe care orice persoană le poate învăța de la aceasta, scrie Business Insider.

1. Alege oportunitatea care pare cea mai înspăimântătoare

Când Marissa Mayer a absolvit la Standford, avea înaintea sa o mulțime de opțiuni în ceea ce privește cariera: ar fi putut, spre exemplu, să devină consultant sau profesoară la Carnegie Mellon. În schimb, a ales să se alăture unei mici companii, care, la vremea respectivă nici măcar nu avea profit: Google. Decizia ei, care la momentul respectiv nu părea să-i aducă prea multe beneficii, s-a dovedit însă în viitor a fi cea mai bună. Mayer s-a numărat printre primii 25 de angajați ai Google.

2. Recunoaște-ți slăbiciunile

Marissa Mayer s-a angajat la Google ca programator. Primul său mare proiect a fost să construiască sistemul de advertising al Google. Până a face un mic progres, au trecut însă luni întregi. Ulterior, Google a adus în echipa sa un programator foarte bun, de la DEC, pe nume Jeff Dean. În doar câteva săptămâni, acesta a reușit să ducă la bun sfârșit proiectul de care Marissa se ocupa deja de prea mult timp. Lăsându-și mândria deopare, Mayer a avut atunci puterea de a recunoaște că programarea nu este punctul ei forte.

3. Identifică problemele companiei în care lucrezi și rezolvă-le

După momentul în care a admis că viitorul său la Google nu are legătură cu programarea, Marissa Mayer a decis să se implice în rezolvarea diverselor probleme apărute în interiorul companiei. Așa a început să se ocupe de partea de marketing, iar din când în când a jucat și rolul de PR. În final, aceasta a constatat că poate ceva pentru a face business-ul să se dezvolte sănătos. După ce o vreme a condus întâlnirile CEO-ului Larry Page, Marissa a ajuns să fie persoana care își dădea acordul pentru toate produsele Google. A lansat și programul de training pentru studenții interesați să dezvolte o carieră managerială. Ulterior, absolvenții acestui curs au ajuns să lucreze, la rândul lor, pentru Google. Așadar, prin intermediul lor, Marissa Mayer și-a câștigat influența și prestigiul în cadrul companiei.

4. Nu te îngrijora că ai putea să-i superi pe alții

Implicându-se în rezolvarea anumitor situații problematice, Marissa Mayer i-a deranjat de multe ori pe cei care, deși încercau să facă același lucru, dădeau greș. Tinerei nu i-a păsat însă. Nici managerilor Google. Atâta timp cât problemele apărute se rezolvau, aparent, nu conta al cui merit este. Mayer și-a făcut câțiva „dușmani” în cadrul companiei, însă, de asemenea, a reușit să câștige sute de milioane de dolari și să devină o femeie de afaceri de succes.

5. Trebuie să știi când să spui „La revedere”

Deși nu puțini au încercat să-i bună bețe în roate, Marissa nu a dat greș. A continuat să-și facă treaba bine și chiar a condus proiectul dezvoltării aplicației Google Maps pentru iPhone. Nu s-a grăbit nici când a venit vorba de ocuparea postului de CEO al Yahoo!. În anul 2011, când CEO-ul Yahoo! Carol Bartz a fost concediat, un prieten a sfătuit-o pe Marissa să încerce să ocupe fotoliul lăsat liber. Aceasta a refuzat, explicând că board-ul directorilor companiei nu era tocmai unul cu care ar fi putut lucra eficient. Câteva luni mai târziu, când aproape toți managerii vechi părăsiseră compania, Marissa Mayer și-a reconsiderat poziția. Așa se face că în cele din urmă a ajuns să semneze un contract în valoare de 200 de milioane de dolari.