A fost descoperită cea mai mică stea măsurată vreodată. În jurul său s-ar putea dezvolta planete asemănătoare Pământului

Publicat: 15 07. 2017, 12:09
Actualizat: 21 03. 2019, 00:54

O echipă de cercetători din cadrul Universității Cambridge a descoperit cea mai mică stea măsurată până în prezent. Steaua are o dimensiune cu puțin mai mare decât Saturn, iar forța sa gravitațională este de 300 de ori mai puternică față de cea pe care o resimt oamenii pe Pământ.

Experții consideră că zonele din apropierea stelelor de dimensiuni mici pot ascunde planete de mărimea Pământului care ar putea conține apă lichidă, informează Science Daily.

Noua stea a fost denumită EBLM J0555-57Ab și se află la șase sute de ani lumină distanță. Aceasta face parte dintr-un sistem binar și a fost identificată în momentul în care a trecut prin fața ,,fratelui” său mai mare.

,,Descoperirea dezvăluie cât de mici pot fi unele stele,” a declarat Alexander Boetticher, principalul autor al studiului. „Dacă această stea ar fi avut o masă  puțin mai mică, reacția de fuziune a hidrogenului în miezul său nu ar fi putut fi susținută, iar steaua s-ar fi transformat într-o pitică brună,” adaugă el.

EBLM J0555-57Ab a fost identificată prin intermediul experimentului WASP în momentul eclipsei stelare din sistemul binar. Noua stea are o masă comparabilă cu cea estimată a stelei TRAPPIST-1, dar raza sa este cu 30% mai mică. ,,Aceste stele pitice furnizează condiții optime pentru descoperirea planetelor asemănătoare Pămâtului,” a declarat Amaury Triaud, cercetător din cadrul Universității Cambridge.