A fost lansată aplicația care îți protejează copiii atunci când navighează pe internet

Publicat: 11 03. 2018, 16:37

Coordonatorul liniei de consiliere a organizației, Teodora Stoica, spune că aplicația poate fi instalată foarte ușor de către părinți, potrivit Rador.ro.
Teodora Stoica: Ca parte a campaniei noastre de prevenire și de reducere a acestui fenomen, numit cyberbullying, lansăm aplicația „Fără ură pe net”. Mai exact, aceasta este o extensie pentru browserul Chrome, ce poate fi găsită pe pagina oradenet.ro/extensie, și poate fi descărcată cu foarte mare ușurință de către părinți, aceasta având rolul de a detecta cuvintele agresive sau injurioase și de a le suprascrie, de a le înlocui cu anumite cuvinte cu mesaje educative, cu mesaje de respect și de toleranță.