A murit un legendar actor hollywoodian. A jucat în serialul Misiune imposibilă și s-a iubit cu Marilyn Monroe

Publicat: 17 07. 2017, 10:38
Actualizat: 01 10. 2018, 19:52

Landau a murit ieri la centrul medical UCLA din Los Angeles,  din cauza unor complicații de sănătate, după ce fusese spitalizat pentru scurt timp, informează site-ul agenției Reuters.

A avut o carieră remarcabilă, marcată de suișuri și coborâșuri. Landau a fost apreciat pentru rolurile sale din filmele unor regizori de top, precum Francis Ford Coppola, Woody Allen și Tim Burton, a fost nominalizat de trei ori la Oscar, și a jucat în serialul cu spioni „Mission: Impossible” în anii 1960, alături de Barbara Bain, care îi era soție la acea dată.

Născut în new York, Landau a jucat și în proiecte de cinema de categorie slabă, precum serialul din 1981 „The Harlem Globetrotters on Gilligan’s Island” și filmul cu monștri mutanți din 1983 „The Being.”

Landau a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru prestația din „Ed Wood”.

Printre alte roluri cunoscute pe care le-a interpretat se numără cele din ‘Tucker: The Man and His Dream’ și ‘North by Northwest.’

Landau a dat naștere unui personaj și în filmul horror al lui Alfred Hitchcock, din 1959, ‘North by Northwest’.

După ce a părăsit serialul produs de CBS „Mission: Impossible” după 3 sezoane, în 1969, din cauza unei dispute contractuale, Landau a dat de numeroase piedici în timpul carierei sale, până când a fost ales de Francis Ford Coppola pentru a fi distribuit în rolul lui Abe Karatz, partenerul de afaceri al producătorului auto Preston Tucker (Jeff Bridges), în „Tucker: The Man and His Dream” (1988).

Landau a mai jucat în rolul comandatului John Koenig din serialul SF din anii 1970 „Space: 1999″ alături de Barbara Bain, cu care a fost căsătorit între 1957-1993.

 

Fost realizator de caricaturi de ziar, Landau a refuzat rolul lui Spock din serialul NBC „Star Trek”, pe care l-a primit în cele din urmă Leonard Nimoy.

Landau a fost și un apreciat profesor de actorie și l-a introdus în lumea filmului pe Jack Nicholson. În anii 1950, a fost prieten bun cu James Dean și timp de mai multe luni iubitul lui Marilyn Monroe: „Putea fi minunată, dar era extrem de nesigură pe sine, încât te putea scoate din minți”, a declarat actorul pentru The New York Times în 1988.

Landau s-a născut în Brooklyn pe 20 iunie, 1928. La vârsta de 17 ani, a devenit caricaturist la The New York Daily News, dar a schimbat profesia în favoarea unei cariere de actor.

„A fost un gest impulsiv din partea mea să fac asta”, a spus Landau pentru The Jewish Journal în 2013. „A deveni actor a fost un vis pe care îl aveam atât de intrinsec și puternic pentru că am părăsit o meserie bine plătită cu care mă descurcam pentru a deveni un actor fără angajamente.”

Landau a jucat și în serialul lui Rod Serling „The Twilight Zone.” În 2011, și-a împrumutat vocea unui personaj din serialul animat „The Simpsons.”

Un documentar despre Landau intitulat „An Actor’s Actor: The Life of Martin Landau” se află în lucru.