Aceasta este în mod sigur cea mai ciudată bere produsă vreodată – FOTO

Publicat: 12 01. 2015, 17:58

Sortimentul Hvalur 2, produs de brandul islandez de bere Stedji, va fi comercializat pe o perioadă limită, pentru a marca mijlocul sezonului de iarnă (15 ianuarie – 14 februarie) din Islanda, supranumit Thorri, potrivit site-ului Visir.is.

Testiculele de balene cu înotătoare (Balaenoptera physalus) – care reprezintă o specie amenințată cu dispariția – sunt tratate „potrivit unei vechi tradiții islandeze”, înainte de a fi sărate și afumate și, apoi, utilizate în procesul de preparare a noului sortiment de bere.

„Vrem să creăm o atmosferă reală cu ocazia Thorri și, de aceea, am decis să afumăm testiculele de balene cu înotătoare pentru a da aromă berii noastre”, a declarat Dagbjartur Ariliusson, proprietar al berăriei. „Am depus multe eforturi în acest proiect și el are deja mare succes”, a adăugat el.

În 2013, Islanda a reluat pescuitul de balene cu înotătoare, după o suspendare de doi ani. Cea mai mare parte din carnea de balenă este exportată în Japonia.

Brandul Stedji a stârnit critici dure din partea organizațiilor ecologiste în anul 2014, după ce a produs un tip de bere ce conținea alte organe de balenă, inclusiv oase și intestine. Grupul ecologist Whale and Dolphin Conservation a declarat cu acea ocazie că folosirea cărnii de balenă în procesul de fabricare a berii este „imoral și revoltător”. Acel sortiment de bere a fost temporar interzis de autoritățile islandeze din domeniul sănătății publice, dar a putut fi comercializat ulterior în magazinele care vând băuturi alcoolice.

De această dată, toate autorizațiile au fost obținute înainte de lansarea noului sortiment de bere, au dezvăluit creatorii acestuia.

Balenele cu înotătoare pot ajunge până la lungimi de 27 de metri și ocupă locul al doilea în topul celor mai mari mamifere de pe Terra, după balenele albastre.