Acest tânăr și-a luat bilete pentru o vacanță în Sidney, Australia. Surpriza pe care a avut-o când s-a dat jos din avion

Publicat: 02 04. 2017, 16:59
Actualizat: 17 08. 2017, 17:13

Tânărul, aflat în căutarea unui preț cât mai avantajos, a ales o opțiune cu 300 de dolari mai ieftină decât ceea ce găsise inițial.

Acesta a avut parte însă de o surpriză neplăcută atunci când a coborât din avion. În loc să se afle în Sidney, Australia, într-un loc însorit cu multe plaje, acesta ajunsese în orașul Sidney din Canada, acolo unde temperaturile erau mult mai scăzute.

„Am crezut că o să ajung în Australia, dar s-a dovedit a fi un pic diferit”, a declarat el pentru CBC.

Milan a crezut că a greșit atunci când a ajuns în Toronto, realizând greșeala pe care a comis-o abia când se ducea către cel de-al doilea avion, ce urma să-l lase în Sidney-ul canadian.

„Avionul era foarte mic, iar eu m-am gândit: ‘Ăsta mă va duce către Australia?’ Apoi mi-am dat seama de greșeala comisă atunci când avionul a virat dreapta, nu stânga cum ar fi fost normal, dar era prea târziu să mai repar greșeala”, a mai declarat Milan.

Tânărul se îmbrăcase total necorespunzător pentru viscolul de pe coasta estică a Canadei, așa că nu a sta mult și s-a întors acasă.

„Am explicat apoi situația mea personalului, iar ei mi-au rezervat bilete la următorul zbor către Amsterdam”, a spus Milan, care a declarat că ulterior s-a amuzat copios cu familia sa pe seama acestui eveniment nefericit.