Actorul Vin Diesel și-a lăsat amprentele în cimentul de la Hollywood

Publicat: 02 04. 2015, 14:59
Actualizat: 03 04. 2015, 12:28

Acest lungmetraj este cel mai recent film din franciza „Fast & Furious”, care a contribuit considerabil la transformarea lui Vin Diesel într-un star la Hollywood. De asemenea, „Furios și iute 7” este primul film din această franciză ce va fi lansat după moartea actorului Paul Walker, într-un tragic accident de automobil, în 2013, înainte de încheierea filmărilor.

Colegii lui Vin Diesel din franciza „Fast & Furious” au fost prezenți la ceremonia de miercuri. Actorul a venit însoțit de partenera sa de viață, Paloma Jimenez, și copiii cuplului.

În vârstă de 47 de ani, Vin Diesel, al cărui nume real este Mark Sinclair Vincent, a debutat pe scenă în copilărie, într-un spectacol de teatru.

A apărut pentru prima dată pe marele ecran cu un rol minor în drama „Awakenings” din 1990. Scurtmetrajul său independent din 1994 intitulat „Multi-Facial”, pe care l-a scris, produs, regizat și în care a fost protagonist, a fost proiectat la Festivalul de Film de la Cannes. Acea peliculă a atras atenția regizorului american Steven Spielberg, care l-a distribuit pe Vin Diesel în „Salvați soldatul Ryan”, o dramă din 1998 despre Al Doilea Război Mondial.

Printre celelalte roluri notabile realizate de Vin Diesel se numără cele interpretate în filmele din trilogia „Cronicile lui Riddick” și „Babylon A.D.”.