Adolescentă americană ținută în cușcă și abuzată sexual

Publicat: 29 07. 2013, 15:22
Actualizat: 20 03. 2019, 15:01

Doi americani care cultivau marijuana în California au fost acuzați de polițiști că ar fi ținut mai multe zile o adolescentă în vârstă de 15 ani într-o cutie de metal, că ar fi întreținut relații sexuale cu ea și că ar fi obligat-o să taie plantele și să le pregătească pentru a putea fi comercializate, informează Business Insider.

Tânăra a fost găsită abia după ce autoritățile au realizat al doilea control la o proprietate a unuia dintre cei doi bărbați.

FOTO: CBS

Prima oară, polițiștii nu au reușit să găsească nimic incriminator. A doua zi, adolescenta i-a sunat și le-a spus că este bine. Ulterior, aceștia au aflat că fata ar fi citit totul de pe o foaie pe care i-o pregătiseră cei doi bărbați care o țineau captivă.

În timpul celui de-al doilea control, polițiștii au găsit o cutie de metal cu mai multe găuri unde fata susținea că ar fi fost închisă timp de trei zile, dar și dovezi care ar putea indica faptul că aceasta nu a fost prima victimă a celor doi bărbați, în vârstă de 24, respectiv 30 de ani.