Amintirile pacienților care suferă de Alzheimer ar putea să nu fie pierdute pentru totdeauna

Publicat: 06 08. 2017, 09:00
Actualizat: 02 10. 2018, 03:55

Rezultatele au fost obținute prin prisma câtorva experiemente care au reunit atât șoareci cărora li se indusese o boală asemănătoare maladiei Alzheimer, dar și rozătoare care nu sufereau de nicio afecțiune, conform Science Alert.

În prima fază, o parte din creierul șoarecilor a fost determinat să strălucească în galben în timpul stocării memoriei și roșu în timpul amintirii. Apoi, șoarecii au fost expuși la mirosul de lămâie și la șocuri electrice, fiind astfel asociate cele două evenimente.

O săptămână mai târziu au fost expuși din nou la mirosul de lămâie: În cazul șoarecilor sănătoși, strălucirile galben și roșu s-au suprapus, iar ei au îmceput să exprime frică, semn că accesau amintirea corectă. Cu toate acestea, la cei afectați de Alzheimer luminile au apărut în diferite zone, iar ei au fost indiferenți, arătând că își amintesc parțial anumite lucruri.

Apoi, echipa condusă de Christine A. Denny a folosit un cablu de fibră optică pentru a aprinde un laser albastru în creierul șoarecilor. Acest procedeu a reactivat legătura între mirosul de lămâie și șocul electric, determinând apariția fricii și la acești șoareci.

Acum, rămâne de văzut dacă acest procedeu poate fi folosit și pentru oameni, în condițiile în care aceștia pierd mai mulți neuroni, în comparație cu șoarecii, odată cu apariția bolii Alzheimer.