Angela Gheorghiu susține că fostul său soț a agresat-o fizic

Publicat: 02 07. 2013, 15:52
Actualizat: 19 01. 2020, 04:39

„Roberto Alagna m-a lovit de față cu familia sa”, a declarat soprana Angela Gheorghiu într-un interviu acordat publicației The Independent.

Soprana a spus că Alagna a lovit-o atât de față cu familia lui, cât și cu propria familie a artistei. Dezvăluirile sale, notează publicația britanică, îi vor uimi pe pasionații de operă din întreaga lume, în condițiile în care perechea – care a divorțat recent – era considerată de mulți ani drept cuplul fermecător al operei.

Cei doi s-au căsătorit în 1996 și au concertat împreună într-o mulțime de ocazii.