Aniversare cu reduceri pe elefant.ro: clienții „mall-ului online” au parte de trei zile de oferte

Publicat: 11 11. 2014, 16:17

Data de 10 noiembrie a fost ziua în care elefant.ro a livrat comanda cu numărul un milion, cea care marchează încă un record pentru magazinul online creat în urmă cu patru ani de câțiva pasionați de carte, printre care omul de afaceri Ion Sturza (Fribourg Capital) și Dan Vidrașcu, în prezent CEO al elefant.ro.

Marți, într-o conferință de presă organizată cu ocazia acestui eveniment, Dan Vidrașcu a prezentat, pe scurt, evoluția elefant.ro în cei patru ani de la înființare.

Pe 17 iunie 2010 a fost plasată prima comandă pe site-ul elefant.ro („Misterul grădinii toscane”, de Mark Mills). La momentul respectiv erau în stoc în jur de 20.000 de volume și a fost aleasă o carte de ficțiune, aceasta fiind o categorie importantă în vânzările de profil din România, după cum a menționat Vidrașcu.

Apoi, procesul de creștere a categoriei de carte a crescut, de la 34.000 de cărți în primul an, la peste un milion de volume în 2013.

„Catalogul nostru a suferit o creștere importantă. Dacă, la momentul lansării, erau în jur de 20.000 de titluri, în momentul de față, pe elefant, sunt aproximativ 60.000 de titluri de carte, adică cam tot portofoliul activ de carte din România”, a declarat Vidrașcu.

Totodată, dacă la început se livrau aproximativ 45.000 de cărți într-un an, în prezent, acest număr de volume este livrat într-o săptămână.

De asemenea, Dan Vidrașcu a vorbit despre introducerea pe elefant.ro a cărții în format digital, eveniment care a avut loc în 2011.

„Între timp, am ajuns la aproximativ 4.000 de volume disponibile în format digital, pe elefant, și am lansat și o aplicație de iReader de Android și iOS, care a fost descărcată deja de peste 100.000 de ori”, a mai spus Vidrașcu, precizând că este o diferență foarte mare între catalogul de carte în format tipărit (60.000 de cărți) și cel în format digital (4.000).

„Provocarea cea mare vine din reticența editurilor față de vânzarea în format electronic și din lipsa lor de resurse pentru a-și semna contractele care să le permită vânzarea în format electronic. Altfel, ritmul de creștere ar fi fost mult, mult mai accelerat”, a declarat Dan Vidrașcu, menționând, totodată, că pe elefant.ro este „cel mai mare catalog de carte în format digital disponibil în România”.

Totodată, acesta a spus că au fost inaugurate puncte de colectare elefant.ro, pentru ca celor care comandă produse de pe site să le fie mai ușor să intre în posesia bunurilor. În momentul de față, există două astfel de puncte de colectare în București și unul în Cluj.

„Anul viitor o să deschidem multe asemenea puncte de colectare, inclusiv cu parteneri, atât în București, cât și în afara Bucureștiului. Credem că este foarte important și pentru notorietatea brandului să avem aceste prezențe offline”, a mai declarat Dan Vidrașcu.

Momentul aniversar al elefant.ro va fi marcat și printr-un „mare eveniment de shopping”, care începe miercuri și durează trei zile. „Un fel de repetiție de Black Friday, în care iar vor fi oferte spectaculoase dintr-o gamă foarte, foarte largă de produse”, a mai spus Dan Vidrașcu. „Vor fi discounturi mari și foarte mari de până la 80%. Aproximativ 10.000 de produse care intră în campania de Black Friday”, a mai declarat Dan Vidrașcu.

Black Friday se lansează pe elefant.ro pe 21 noiembrie și va fi urmat de Black Week – o săptămână în care vor continua ofertele.

Gândit inițial ca o librărie online, elefant.ro și-a diversificat foarte mult activitatea în ultimii doi ani, fiind în prezent perceput ca mall-ul online al familiei. În prezent, cele mai căutate produse pe elefant.ro sunt parfumurile, accesoriile (genți, ceasuri), cărțile (atât în format tipărit, cât și electronic), jucăriile. Introduse în ofertă de doar câteva luni, obiectele de decorațiuni interioare și cele pentru înfrumusețarea locuinței au intrat rapid în top 5 cele mai căutate produse pe elefant.ro.

(Serviciul Foto al MEIDAFAX vă pune la dispoziție imagini de la conferință)