Apariție misterioasă într-un lan de grâu din Marea Britanie. GALERIE FOTO

Publicat: 28 06. 2012, 12:21
Actualizat: 25 08. 2012, 13:19

Într-un lan de grâu din Marea Britanie au apărut, peste noapte, mai multe cercuri, care par că formează un șarpe, scrie Daily Mail.

Șirul de cercuri, care este lung de peste 100 de metri, se află pe un câmp din Wiltshire, un comitat din sud-vestul Angliei. Astfel de „apariții” în lanuri au devenit fascinația celor care cred în supranatural și extratereștri și care nu iau în calcul varianta că cercurile ar putea fi munca unor oameni.

Unii dintre cei care au văzut cercurile din Wiltshire susțin că ele ar reprezenta tranzitul planetei Venus pe discul solar, unul dintre cele mai rare fenomene astronomice din Sistemul Solar, care a fost vizibil și în România în 6 iunie.

„Am fost foarte entuziasmat când am văzut dimineața cercurile, pentru că, în seara precedentă, nu era nimic acolo. Trebuie să fi apărut în timpul nopții. Este înfricoșător”, a povestit Matthew Williams, un fotograf amator care a văzut „șarpele” de pe câmp.

Tranzitul planetei Venus pe discul solar are loc la intervale de timp de 8, 121,5, 8 și 105.5 ani, potrivit Institutului Astronomic al Academiei Române. Aceasta înseamnă că, după tranzitul din 8 Iunie 2004, și cel de luna aceasta, următorul asemenea fenomen va putea fi observat abia în anul 2117.