Artista care pledează pentru legalizarea marijuanei

Publicat: 24 06. 2013, 23:54
Actualizat: 31 07. 2014, 09:00

Rihanna a fost din nou în centrul atenției, de data această având o poziție clară privind legalizarea marijuanei, scrie Daily Mail. Artista, aflată în turneul de promovare al noului său album, „Unapologetic”, a postat pe contul său de Twitter o fotografie în care fumează o țigară din foi, cu mesajul „legalizați-o”.

La scurt timp după ce a postat această imagine, din Irlanda, Rihanna a ajuns și în Amsterdam, de unde a continuat să-și arate susținerea față de marijuana. Astfel, ea s-a fotografiat în timp ce-și aprindea două jointuri mari, într-un bar din Amsterdam, fotografiile fiind urmate de altele din camera de hotel, în timp ce fuma.

Nu este pentru prima dată când artista promovează în acest fel legalizarea marijuanei. În luna aprilie, ea a sărbătorit, alături de patru prietene, „US weed day”, fotografiindu-se, din nou, în timp ce fuma țigări cu canabis.