Atractivitatea unei persoane, decisă de felul în care aceasta se mișcă în timp ce dansează

Publicat: 31 03. 2014, 16:39
Actualizat: 01 02. 2019, 01:48

Astfel, cercetătorii britanici au realizat primul studiu din lume care a încercat să determine cu exactitate mișcările de dans care sunt cele mai apreciate de partenerii de sex opus.

Ei au aflat astfel că femeile preferă bărbații care își mișcă partea superioară a corpului, în mod fluent, în timp ce dansează – fapt ce înseamnă că bărbații care încearcă să copieze stilul de dans al cântărețului pop Justin Timberlake sunt considerați cei mai atrăgători.

În schimb, femeile care își mișcă mai mult jumătatea inferioară a corpului – precum cântăreața Beyonce – sunt considerate a fi cele mai atrăgătoare.

Persoanele care dansează făcând mișcări exagerate cu brațele prin aer sau care își țin brațele prea apropiate de trup au fost considerate „ciudate” de către ambele sexe.

Experții în biologia evoluționistă sunt de părere că dansul era folosit în trecut pentru a-i atrage pe reprezentanții sexului opus și pentru a-i „intimida” pe rivalii de același sex.

Femeile preferă bărbații care dansează mișcându-și jumătatea superioară a corpului pentru că aceste mișcări arată puterea acelor bărbați, iar femeile care dansează mișcând mai mult jumătatea inferioară a trupului sunt considerate mai fertile.

Autorii studiului au filmat în detaliu mai mulți voluntari care dansau, încercând să descopere diferențele dintre „mișcările bune” și „mișcările rele”.

Mișcările lor au fost transformate în avatare 3D lipsite de față – persoane virtuale – care au fost prezentate apoi unui grup de participanți. Aceștia trebuiau să acorde note în funcție de cât de bune erau mișcările fiecărui dansator.

Cercetătorii britanici au folosit acele avataruri pentru ca participanții să se concentreze asupra mișcărilor de dans ale voluntarilor, nu asupra fețelor acestora.