Cel mai vechi mit din lume a fost spulberat. Matematician de la Oxford: Iluziile optice de la Partenon sunt o iluzie

Un matematician de la Oxford a demontat ceea ce ar putea fi considerat unul dintre cele mai vechi și solide mituri din istorie, după ce a studiat Partenonul, miticul templu din Atena. După minuțioase calcule și măsurători, acesta neagă intenția arhitecților greci de a fi creat iluzii optice. 

Vezi galeria foto
4 poze

Clădirea de pe dealul Acropolei este un simbol renumit, lăudat de două milenii pentru arta riguroasă cu care arhitecții antici au ridicat construcția.

CONTROVERSĂDonald Trump, în postura de președinte lipsit de putere la Summitul APEC cu Putin și Xi. Ce alt fost președinte al SUA a mai avut o experiență similară după ce propriul partid a pierdut controlul asupra Congresului

00:05

DECESAngèle Metzger s-a stins din viață la doar 27 de ani. Actrița a fost găsit decedată lângă o parcare subterană

23:41

O capodoperă antică a simetriei

Partenonul este templul dedicat zeiței Athena Parthenos, fiind ridicat pe acropola Atenei, o veritabilă capodoperă a arhitecturii grecești. Construirea sa a început în 447 î. Hr., moment în care Imperiul Atenian se afla la apogeu. A fost terminat în 438 î. Hr., chiar dacă decorarea a continuat până în 432 î. Hr.

Specialiștii au susținut mereu că arhitecții greci au încorporat subtil forme ușor curbate pentru a corecta anumite iluzii optice, care să lase impresia că templul este perfect drept și simetric.

Profesorul Alain Goriely a analizat matematic teoriile din spatele așa-numitelor „corecții optice” ale Partenonului, finalizat în secolul al V-lea î.Hr. ca templu dedicat zeiței Atena, scrie publicația greacă Ekathimerini.

Vechea interpretare a arhitecturii Partenonului, demontată

Într-un studiu publicat în „Royal Society Open Science”, acesta a prezentat concluzia la care a ajuns. Astfel, potrivit acestuia, iluziile pe care aceste forme ar fi trebuit să le corecteze fie nu sunt susținute de dovezi științifice, fie sunt atât de mici încât nu pot fi observate în condiții normale. Pe scurt, chiar iluziile sunt o iluzie.

Descoperirile, preluate de The Guardian, contestă o interpretare veche a arhitecturii Partenonului care a fost repetată în literatura de arhitectură vreme de secole. Astfel, una din cele mai faimoase afirmații se referă la baza sau stilobatul templului. Laturile sale lungi sunt ușor curbate, ridicându-l cu aproximativ 6 centimetri către centru. Explicația convențională este că acele curburi împiedică impresia că templul s-ar scufunda. Totuși, măsurătorile arată că laturile bazei nu sunt orizontale. Ci formează un arc ușor care se ridică cu 6 cm în centru.

De ce păcălește Partenonul

O altă explicație cunoscută invocă iluzia Hering, în care liniile paralele par curbe atunci când se intersectează cu alte linii. Însă Goriely argumentează că efectul este mai vizibil la unghiurile ascuțite, în timp ce coloanele Partenonului sunt deosebit de verticale. Cercetătorul nu a descoperit nicio dovadă că efectul s-ar aplica în mod similar unei structuri tridimensionale.

În studiul său, Goriely atribuie originea acestui mit arhitectului și inginerului roman Vitruviu, din secolul I, care a scris despre Partenon la 400 de ani după construirea acestuia. Analizele lui Vitruviu au fost preluate în cărțile de arhitectură, devenind un adevăr unanim acceptat.

Un alt efect celebru, cel de „lăsare”, a fost explicat prin alte două posibile iluzii optice. Prima teorie susține că liniile orizontale lungi par să se curbeze în jos în partea centrală. Însă Goriely nu a găsit dovezi care să susțină această explicație. Potrivit lui Vitruviu, acest lucru corectează o iluzie care ar face ca baza să pară că se afundă chiar în mijloc.

„Un fel de gaură de iepure”

Goriely a declarat pentru The Guardian că această afirmație ar putea fi „cel mai vechi mit pe care îl avem”, în afară de religie. Studiul nu stabilește dacă arhitecții Partenonului au încorporat toate trăsăturile descrise, iar Goriely admite că intențiile lor originare rămîn incertea. Acesta a punctat că a devenit captivat în examinarea dovezilor din spatele explicațiilor convenționale, descriindu-și investigațiile ca „un fel de gaură de iepure”.