Au fost căsătoriți 66 de ani. Ultimul drum l-au făcut tot împreună

Publicat: 25 02. 2013, 08:39
Actualizat: 17 07. 2013, 10:47

Apropiații unui american în vârstă de 94 de ani, Norman Hendrickson, au avut parte de o „surpriză” atunci când au ajuns la priveghiul soției sale, Gwen. Mai exact, lângă urna urna în care se aflau rămășițele pământești ale femeii se afla și un coșciug, în care era nimeni altul decât bătrânul, scrie Times Union.

Hendrickson, un veteran care a luptat în tinerețe în cel de-al Doilea Război Mondial și care și-a cunoscut soția în timp ce aceasta făcea parte din Forțele Aeriene Regale Britanice, a decedat în limuzina cu care se ducea la înmormântare, chiar în fața clădirii în care urma să fie organizat priveghiul.

Proprietara sălii și directorul de pompe funebre, care era și medic legist, l-au scos pe bărbat din mașină și au încercat să îl resusciteze pe trotuar. Ei au fost nevoiți să înceteze manevrele de resuscitare după ce rudele bătrânului au adus un document în care Hendrickson specifica faptul că, în caz de urgență, nu vrea să fie readus la viață.

După ce și-a revenit din șoc, una dintre fiicele americanului a cerut ca trupul neînsuflețit al tatălui său să fie pus într-un coșciug și apoi așezat în sală, lângă urna în care se aflau rămășițele pământești ale mamei sale, pentru ca persoanele care urmau să vină la priveghi să își poată lua rămas bun de la amândoi.

Norman Hendrickson și soția sa Gwen erau căsătoriți de 66 de ani.