Autobuzele etajate vor fi reintroduse în circulație la Mamaia

Publicat: 28 04. 2014, 11:57
Actualizat: 03 02. 2019, 23:15
Autobuzele etajate vor fi reintroduse în circulație, începând de miercuri, special pentru turiștii care își vor petrece minivacanța de 1 Mai pe litoral, acestea urmând să circule zilnic, la intervale de 45 de minute, între Gara Constanța și stațiunea Mamaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Regiei Autonome de Transport Constanța, Ovidiu Tănase, a precizat că autobuzele etajate vor intra în circulație din 30 aprilie și vor avea un program de funcționare zilnic, între orele 10.00 – 18.00.

Traseul este Gara Constanța – bulevardul Ferdinand – strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Mamaia până la capătul stațiunii, la Hotel Caraiman, și retur pe bulevardul Mamaia – bulevardul Tomis – bulevardul Ferdinand – Gara Constanța. Lungimea unei curse Gară – Mamaia – Gară este de aproape 30 de kilometri și este parcursă în aproximativ o oră și jumătate, pe traseu fiind 14 stații.

„Autobuzele vor circula la un interval de 45 de minute dar, dacă va fi necesar, vom sumplimenta numărul acestora și vom scurta timpii de așteptare”, a afirmat Ovidiu Tănase.

Prețul unui bilet de călătorie pentru autobuzele etajate a fost stabilit la 4 lei, tichetele putând fi achiziționate din autobuz, de la taxatoare. Valabilitatea acestora este de trei ore, astfel că pasagerii pot coborî într-o stație, vizita un obiectiv turistic, iar apoi își pot continua călătoria cu un alt autobuz.

Hotelierii de pe litoral se așteaptă ca de 1 Mai să ajungă la mare peste 30.000 de turiști, cum s-a întâmplat și în ultimii ani, cei mai mulți fiind așteptați la Mamaia.

„Dacă vremea va fi frumoasă sunt convinsă că vom depăși 30.000 de turiști”, spune președintele Asociației Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, precizând că în acea perioadă vor fi organizate și foarte multe evenimente – parade cu mașini de epocă, mașini de teren, motocicliști, concerte în aer libere și jocuri pe plajă.