Avem mai multe pagini web decât numărul total de stele din Univers

Publicat: 09 06. 2012, 12:45
Actualizat: 09 06. 2012, 22:19

Numărul total al paginilor web a ajuns la o cifră greu de ținut minte, chiar și de cei mai pasionați de mediul online. Internetul a fost creat din nevoia de a lega mai multe calculatoare la aceeași informație, notează Daily Mail. În acest fel, cercetătorii americani aveau mereu acces la date chiar dacă unul dintre calculatoare se defecta.

Tim Berners-Lee este cel care a inventat World Wide Web-ul în 1989. În primii ani ai creației sale, credea că internetul le va oferi oamenilor șansa să participe activ la „construirea” cunoașterii colective și spera să devină un mediu care va codifica suma totală a cunoașterii și înțelegerii umane.

Încă de la început a susținut că internetul nu va fi folosit doar pentru cercetare, ci și pentru amuzament sau publicitate, deși pe cea din urmă o vedea ca fiind absurdă și intrusivă.

Renuntarea la vechiul protocol online IPv4, creat în 1981, va aduce nu număr exterm de mare de adrese de internet. IPv6, a cărui implementare a început de câte zile, va permite expansiunea internetului până la cifre greu de imaginat.

De la câteva miliarde de adrese, cu nenumarate sub-adrese în IPv4, internetul are acum 340 trilioane la puterea a treia de adrese IP.

Potrivit cotidianului britanic, numărul de adrese IP disponibile acum pe internet poate fi la fel de greu de imaginat ca și infinitul. 340 trilioane la puterea a treia este o cifră de trei ori mai mare decât numărul total de stele din Univers, după unele estimari, mai notează Daily Mail.